Au fost votate noile conduceri ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului

Senatul și Camera Deputaților  și-au votat, luni, componenţele Birourilor permanente pentru noua sesiune parlamentară.

Biroul permanent al Senatului, pentru a doua sesiune a anului 2018, este constituit din: preşedinte – Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), vicepreşedinţi – Doina Elena Federovici, Adrian Ţuţuianu şi Claudiu Iulian Manda (PSD) şi Alina Gorghiu (PNL), secretari – Ion Ganea şi Marian Pavel (PSD), Mario Oprea (PNL) şi Nicu Fălcoi (USR) şi chestori – Emilia Arcan şi Nicolae Marin (PSD), Cornel Popa (PNL) şi Tanczos Barna (UDMR).

Propunerile pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor repartizate au fost anunţate în plen de liderii grupurilor parlamentare, lista candidaţilor propuşi fiind supusă în întregime votului senatorilor – prin vot secret cu bile.

Liderul grupului USR din Senat, Vlad Alexandrescu, şi-a exprimat nemulţumirea că în această sesiune parlamentară USR i-a revenit o funcţie de secretar, şi nu una de vicepreşedinte ca în sesiunea anterioară, deşi grupul are acelaşi număr de senatori.

„Nu vedem niciun motiv pentru care am fost retrogradaţi, avem acelaşi număr de senator. Suntem al treilea partid parlamentar din România şi solicităm, în continuare, funcţia de vicepreşedinte”, a declarat Alexandrescu.

Una dintre noutățile de la Camera Deputaților a fost alegerea presedintelui Comisiei Juridice, Eugen Nicolicea (PSD), in funcția de vicepresedinte. Noii vicepreședinți ai Camerei Deputaților au fost aleși Florin Iordache, Carmen Ileana Mihalcescu si Eugen Nicolicea, din partea grupului PSD, precum si Marilen Gabriel Pirtea (PNL).

Eugen Nicolicea a fost ales pe locul vacantat de fostul deputat PSD Gabriel Vlase, votat de Parlament in functia de director SIE.

Secretarii Camerei Deputatilor vor fi Mircea Draghici si Georgian Pop din partea PSD, Cristian Buican (PNL) si Iulian Bulai (USR).

In functiile de chestor au fost alesi Ion Marcel Ciolacu (PSD), Seres Denes (UDMR), Andrei Gerea (ALDE) si Dragos Zisopol (minoritati).

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.