Au început înscrierile la școlile militare pentru anul școlar 2020-2021

Cei care își doresc să înceapă anul școlar 2020-2012 în haină militară, la liceele militare, școlile militare de maiștri militari și subofițeri sau academiile militare, au la dispoziție cel mult 3 luni pentru a se înscrie la Centrul Militar Județean de care aparțin.

Pentru a obține informații, cei interesați se pot prezenta la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar din județul sau sectorul în care domiciliază, cu actul de identitate. În cazul candidaților minori, aceștia trebuie să fie însoțiți de unul dintre părinți.

 Startul înscrierilor la școlile militare a fost dat în 9 decembrie, perioadele de înscriere fiind: 09.12.2019 – 31.01.2020 – pentru colegiile naționale militare;
09.12.2019 – 14.02.2020 – pentru instituțiile de învățământ universitar militar – programe de licență, precum și pentru școlile militare de maiștri militari și subofițeri.

După înscriere, candidații vor fi programați pentru susținerea probelor de selecție aptitudinală, începând cu data de 06.01.2020. Cei admiși la selecția aptitudinală generală vor efectua vizita medicală începând cu data de 08.01.2020. Perioada de efectuare a examinării/evaluării aptitudinale medicale şi/sau evaluării psihologice a aptitudinilor speciale (acolo unde este cazul, în funcție de opțiunea pentru anumite arme/specialități militare) va începe în data de 13.01.2020.

Candidații care promovează toate aceste probe eliminatorii vor putea să-și întocmească dosarul de candidat și, mai apoi, să se prezente la concursul de admitere. De precizat că, la concursul de admitere la academiile militare, candidatul trebuie să aibă cel mult 28 de ani (împliniți în 2020).

Adresele și numerele de telefon ale birourilor informare-recrutare pot fi accesate la următorul limk: https://bit.ly/2RyjVss.

Sursă foto: Armata României-Facebook

Recommended For You

About the Author: Rusu Cristina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.