îngrijire bătrâni Austria România
ACTUALITATE

Austria a cerut 15.000 de români. Vor pleca cu trenul

Peste 15.000 de români ar urma să plece în Austria cu trenuri speciale, pentru a avea grijă de bătrâni, lucru recunoscut într-un final de Lucian Bode, care iniţial afirmase că nu a aflat despre o astfel de solicitare. Oficialul spune că trebuie stabilite reguli clare iar ministrul austriac pentru Afaceri Europene declara recent că există deja un acord între România şi Austria în acest sens.

Ministrul român al Transporturilor anunţă că va discuta luni cu oficialul austriac. “Trebuie stabilite reguli clare. Vorbim de un tren special, pentru care nu se pune problema să se emită bilete”.   “Mâine dimineaţă (luni – n. red.) voi avea o convorbire telefonică cu domnia sa (n.red. ministrul austriac) şi cred că toate clarificările le vom avea mâine. Este foarte important să ştim despre câţi sezonieri este vorba, de unde pleacă ei, cum ajung în Timişoara. Înţeleg că au nevoie de 33.000 de persoane, din care jumătate români. Trebuie stabilite reguli clare. Vorbim de un tren special, pentru care nu se pune problema să se emită bilete. Trebuie să vedem cine va realiza acest transport. Operatorul român sau cel Austriac.”, a anunţat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, la Digi24.

Austria susţine că a negociat cu România şi Ungaria   Începând cu luna mai, în jur de 1.000 de supraveghetori români pot intra în Austria fără escală în Ungaria în fiecare săptămână, anunţa săptămâna trecută Ministerul Transporturilor din Austria (OBB).   De la începutul lunii mai, îngrijitorii români permanenţi pot călători pe coridorul verde unic deschis prin Ungaria până  Austria sau înapoi acasă.

Deocamdată, obligaţia imigranţilor din România de a intra în carantină timp de 14 zile la sosirea în Austria sau de a fi testaţi pentru Coronavirus continuă să se aplice.  În cazul în care există o cerere suficientă, opţiunea trenului de noapte este de asemenea concepută ca un model pe termen lung pentru traficul de navete din ţările vecine, a declarat Magnus Brunner, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.   Ministrul infrastructurii, Leonore Gewessler, a subliniat că soluţia feroviară permite respectarea recomandărilor privind sănătatea şi este, în plus, „ecologică”. Andreas Herz, preşedintele asociaţiei profesionale pentru îngrijirea personală din WKO, a fost, de asemenea, mulţumit de soluţie: sistemul de îngrijire 24 de ore a fost „considerabil uşurat”, titrează APA.   În ultimele săptămâni, mii de români s-au întors la muncă în străinătate în urma apelurilor formulate de autorităţile din Marea Britanie, Germania şi Italia.