La Sinagoga Bistrița a avut loc sâmbătă, 21 aprilie 2018, festivitatea de premiere a Olimpiadei Interdisciplinare ,,Științele Pământului”, etapa națională, la care au participat 135 de elevi din județele țării și din municipiul București. În urma susținerii probelor de concurs (teoretică și practică), la cele 4 discipline prevăzute în programa[citeşte mai mult…]
Author:
Cel mai cunoscut monarh al lumii, Regina Elisabeta a II-a, împlinește astăzi 92 de ani
Suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regina Elisabeta a II-a, s-a născut în Londra, la 21 aprilie 1926, fiind botezată cu numele de Elisabetth Alexandra Mary. A fost primul copil al Prințului Albert, Duce de York, încoronat mai târziu sub numele de George al VI-lea. În[citeşte mai mult…]
Elevii și profesorii participanți la Olimpiada Națională ,,Științele Pământului” au admirat frumusețile orașului Bistrița
În această săptămână, municipiul Bistrița a fost gazda etapei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare ,,Științele Pământului” . La acest concurs au participat 135 de elevi și 40 de profesori însoțitori din toată țara. În timpul liber, după susținerea celor două probe ale concursului (teoretică și practică), elevii și profesorii din țară[citeşte mai mult…]
Proiectul ,,Digitaliada”, în 30 de școli din România
Implementat de Fundația Orange, proiectul ,,Digitaliada” urmărește încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor din mediul rural. La nivel național, acest proiect este prezent în 30 de școli, din 23 de județe, în care se încurajează învățarea prin metode digitale interactive a matematicii și TIC-ului, pentru elevii claselor[citeşte mai mult…]
La Bistrița s-a dat startul Olimpiadei Naționale ,,Științele Pământului”
La Palatul Culturii din Bistrița a avut loc, miercuri seara, deschiderea festivă a Olimpiadei Interdisciplinare ,,Științele Pământului”, etapa națională, la care participă 135 de elevi de liceu din 37 de județe și din municipiul București. Județul nostru este reprezentat, la această competiție, de 3 elevi de la Colegiul Național ,,Liviu[citeşte mai mult…]
,,Alerg pentru Spitalul Copiilor”, sâmbătă 21 aprilie 2018, la Bistrița
În această lună, evenimentul caritabil ,,Alerg pentru Spitalul Copiilor” se va desfășura sâmbătă 21 aprilie, 2018, ora 11, în Parcul Mare din municipiul Bistrița. Activitatea constă în alergarea simbolică pe aleile parcului și donarea unei sume minime de 1 leu pentru construirea primului spital independent de oncologie și hematologie pediatrică[citeşte mai mult…]
Imagini de poveste în Munții Rodnei
Munții Rodnei oferă peisaje deosebit de atractive iubitorilor de drumeții, indiferent de anotimpul în care aceștia le străbat potecile. În aceste zile, când primăvara s-a instalat în majoritatea regiunilor din țara noastră, Munții Rodnei au culmile încă acoperite de zăpadă, dar în regiunile mai joase și-au făcut apariția gingașele brândușe.[citeşte mai mult…]
138 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României
La 17 aprilie 1880, în Monitorul Oficial nr. 90, a fost publicată Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, Banca Națională a României. Proiectul legii de înființare a primei bănci naționale din România, elaborat după legea organică a Băncii Naționale a Belgiei, a fost depus în Parlament de[citeşte mai mult…]
Cum a ajuns Vlad Țepeș prototip al contelui Dracula?
Dezvăluirea va fi făcută de Ioan Bîca, șef lucrări la Extensia Bistrița a Facultății de Geografie din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”, cu ocazia lansării romanului ,,Dracula. Începutul”. Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Extensiei Bistrița, miercuri 18 aprilie 2018, orele 18. Este a treia carte în care Ioan Bîca[citeşte mai mult…]