Autor:

A murit celebrul fizician Stephen Hawking

Celebrul fizician Stephen Hawking, cel care a adus contribuții fundamentale în ce privește studiul găurilor negre și a unor aspecte privind evoluția Universului, a murit, miercuri dimineaţă, în vârstă de 76 de ani. Stephen Hawking, s-a născut la 8 ianuarie 1942, în Anglia, a fost fizician, unul dintre cei mai[citeşte mai mult…]

Despre Eroi și Marea Unire cu elevii din Braniștea

   Proiectul „Cărțile și cântecele Marii Unirii”, derulat în acest an de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, a prilejuit miercuri, 7 martie, o nouă întâlnire în județ, de data aceasta cu elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale din Braniștea. Câțiva dintre elevii școlii au venit îmbrăcați în straiele populare[citeşte mai mult…]

CCR a decis, dând dreptate Președintelui – Aleșii nu-și pot face afaceri pe persoană fizică

Preşedintele Klaus Iohannis trimitea, pe 18 ianuarie,  Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003, lege prin care se dorea eliminarea incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte[citeşte mai mult…]

114 ani de la nașterea economistului, filologului, filosofului, publicistului, sociologului și teologului Mircea Vulcănescu

Mircea Vulcănescu, economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român, s-a născut pe 3 martie 1904, la București. A colaborat la ziarul ,,Cuvântul”, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933, Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de[citeşte mai mult…]

A apărut o nouă meserie – „expert în dezvoltare durabilă”.

,,Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a înaintat, la finalul anului 2017, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, respectiv Direcției Politici de Ocupare, Competențe și Mobilitate Profesională, o solicitare de actualizare a nomenclatorului Clasificarea ocupațiilor din România (COR) pentru introducerea ocupației „expert în dezvoltare durabilă”. În data[citeşte mai mult…]

Biblioteca Județeană vă așteaptă la „Târgul de mARTișoare”

  Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud și Palatul Copiilor Bistrița organizează miercuri, 28 februarie 2018, începând cu ora 13:00, cea de-a II-a ediție a „Târgului de mARTișoare la Bibliotecă”. Unități școlare participante: Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu Povești” Grădinița cu Program Prelungit „Rază[citeşte mai mult…]