Se spune că a cărat, timp de peste 30 de ani, către Ardeal, peste munţi, cu mari eforturi, pe cărări numai de el ştiute, peste 250.000 de exemplare de cărţi scrise în limba română, în greutate totală de peste 20 de tone. Munca sa de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu era pe placul autorităţilor maghiare, care toată viaţa sa l-au urmărit, arestat, i-au confiscat şi distrus cărţile.
Pentru a vedea cu ochii săi mărturii privind originea latină a poporului român, a călătorit pe jos până la Roma, unde s-a aflat la Columna lui Traian, iar în 1877 s-a înrolat, ca voluntar, în Războiul de independenţă.
Badea Cârţan a întruchipat credinţa totală pe care un ţăran simplu a putut să o simtă pentru visurile cărturarilor din vremea lui, dar şi o evlavie nemărginită pentru carte, în care regăsea doar lumină şi mântuire…
Badea Cârțan, pe numele său real Gheorghe Cârțan, s-a născut la 24 ianuarie 1849 în satul Cârțișoara, județul Sibiu. A rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari promotori ai culturii și identității românești, un simbol al devotamentului față de neam și limbă, deși era doar un simplu țăran.
Lupta pentru limba română
Într-o perioadă în care românii din Transilvania se aflau sub dominația austro-ungară, iar limba română era marginalizată, Badea Cârțan a devenit un adevărat luptător cultural. În ciuda lipsei de educație formală, el a înțeles importanța cărților și a culturii în păstrarea identității naționale. Cu eforturi uriașe, a transportat peste 200.000 de cărți din România în Transilvania, trecând Munții Carpați pe jos sau cu ajutorul animalelor de povară.
Aceste cărți erau distribuite în școli, biserici și familii, pentru a sprijini învățarea limbii române și pentru a consolida spiritul românesc într-un context ostil. Sacrificiul său era imens, deoarece aceste acțiuni erau ilegale și extrem de periculoase.
Pelerinajul la Roma
Una dintre cele mai cunoscute povești despre Badea Cârțan este călătoria sa la Roma, în anul 1896. Motivul acestei călătorii era dorința de a vedea cu ochii săi Columna lui Traian, simbol al originilor latine ale poporului român. Badea Cârțan a mers pe jos până în Italia, parcurgând mii de kilometri. Ajuns la Roma, a dormit la baza Columnei, iar dimineața a fost găsit de trecători, care l-au descris ca „un dac coborât de pe Columnă”.
Moștenirea sa
Badea Cârțan a murit la 7 august 1911 în Sinaia, dar moștenirea sa rămâne vie. A fost un simbol al rezistenței culturale și al mândriei naționale, demonstrând că, prin voință și credință, chiar și un om simplu poate schimba lumea din jurul său.
Astăzi, casa lui din Cârțișoara este un muzeu dedicat vieții și activității sale, iar povestea sa continuă să inspire generații întregi. Badea Cârțan a fost mai mult decât un țăran – a fost un luptător pentru identitate și un exemplu al spiritului românesc neclintit.
În perioada zbuciumată a anilor 1848 – 1849, familia Teleky a părăsit Ţara Făgăraşului şi Transilvania – pe atunci teritoriu al Imperiului austro-ungar, plecând la Budapesta, iar Oliver Boier, administratorul pământurilor grofului la Cârţişoara, vinde ţăranilor o bucată de teren, casa grofului fiind cumpărată ulterior de preotul Vulcan din Cârţişoara.
În anul 1864, a trecut cu turma, pe munte, ilegal, graniţa dintre Imperiul austro-ungar şi România, pentru a vedea ţara în care auzise că trăiesc fraţii săi români, liberi de orice stăpânire străină.
În anul 1870 Gheorghe ajunsese la vârsta încorporării în armata austro-ungară, iar pentru a evita acest lucru, a rămas în continuare în România şi timp de mai mulţi ani nu a avut nici o ştire de acasă.
În anul 1877, Armata Română i-a rechiziţionat 1200 de oi şi nutreţul necesar pentru iarnă, apoi Gheorghe se înrolează voluntar în Războiul de Independenţă al României, fără a ajunge pe câmpul de luptă, războiul încheindu-se înainte ca el să fi terminat instrucţia.
La 12 iulie 1878 este lăsat la vatră din Armata Română, apoi Gheorghe a pornit spre Transilvania, dorind să ajungă acasă. În răstimpul în care fusese plecat, mama lui murise.
Însă, în răstimpul în care el nu se prezentase pentru încorporare acasă, cazul lui devenise unul complicat, întîrziase nu mai puţin de opt ani şi era ameninţat cu închisoarea. Pentru a scăpa de detenţie, a fost nevoit să se prezinte la Făgăraş, unde a fost încorporat şi expediat la regimentul 31 Infanterie de la Zemm, lângă Belgrad, iar apoi a ajuns în Bosnia – Herţegovina, unde erau trimişi, de regulă, recruţii români.
Gestul său a avut ca substrat şi dorinţa de a avea toate actele în regulă, pentru a se lăsa de ciobănit şi de a răspândi legal cartea românească în Ardeal. În armată, majoritatea ofiţerilor erau austrieci, iar instrucţia se făcea în limba germană, aşa că, vrând-nevrând, a învăţat limba germană.
La 8 mai 1881, a fost lăsat la vatră după alţi 3 ani de serviciu militar.
În mai 1894, a participat, la Cluj, la procesul memorandiştilor, motiv pentru care este arestat şi bătut de jandarmi, pe motiv că nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie iniţiativă la un proces politic atât de important. După bătaia încasată a plecat din nou la Viena, unde intră în audienţă la împărat, care îi promite tragerea la răspundere a vinovaţilor.
În ianuarie 1895, Badea Cârţan merge, pe jos, la Bucureşti, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul, despre care aflase că era un mare erou al românilor. Neavând unde să doarmă, Gheorghe s-a culcat în zăpadă, după cum era obişnuit ca cioban, iar dimineaţa este văzut de Ion Grama, om de serviciu la Liga Culturală, care îi facilitează întâlnirea cu profesorul V. A. Urechia, preşedintele Ligii şi cu profesorul Grigore Tocilescu. Cu sprijinul acestora, Badea Cârţan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română, iar printre alţii i-a cunoscut pe Valeriu Branişte şi Constantin Mille, pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif, pe Spiru Haret, Take Ionescu, Constantin Morţun şi I. C. Brătianu. Aşa a ajuns Badea Cârţan cunoscut în întreaga ţară.
În anii 1895-1896 i-a vizitat la închisoarea din Vac (Ungaria) pe memorandiştii condamnaţi la detenţie.
A urmat, în ianuarie 1896, plecarea pe jos, la Roma, unde dorea să vadă Columna lui Traian, cu sprijinul profesorului Urechia, care i-a oferit susţinere morală şi financiară, precum şi câteva scrisori de recomandare. Interesant este faptul că în traistă a luat cu el un pumn de pământ din grădina casei şi boabe de grâu, pentru a le aduce ofrandă înaintaşilor romani.
A trecut prin Timişoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, Genova, ajungând la 15 februarie, la Roma. La Columna lui Traian, Badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca ofrandă, apoi s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi. Dimineaţa, la trezire, a observat că era înconjurat de o mare mulţime de admiratori, iar unul dintre ei, văzând costumul popular românesc al lui Gheorghe, a exclamat: „un dac a coborât de pe Columnă”. Astfel, Badea Cârţan a devenit celebru şi în Italia, mai multe ziare scriind despre el.
După ce se întoarce la Cârţişoara, la 10 iunie 1896 este arestat de jandarmii unguri, este bătut crunt şi i se confiscă fotografia cu Columna lui Traian, alte fotografii primite cadou în Italia, dar şi cărţile pe care le avea la el. După ce este trimis în faţa judecătorului, unde este întrebat despre legăturile sale cu Roma şi România, este eliberat după două zile.
În luna august a anului 1896, Gheorghe a plecat spre Paris, via Viena, unde depune o nouă plângere la împărat, în care vorbeşte despre tratamentul la care este supus acasă. La Paris, români aflaţi aici l-au condus să viziteze muzeele pariziene, iar Emil Picot, profesor la Şcoala de limbi orientale, l-a prezentat studenţilor francezi.
Au urmat alte călătorii în Belgia, la Ierusalim şi apoi, din nou, la Roma.
În septembrie 1899, la Roma a avut loc al XII-lea congres de istorie al orientaliştilor, la care au participat peste 700 de delegaţi din 40 ţări, ţara noastră fiind reprezentată de o delegaţie condusă de profesorul Urechia şi de Badea Cârţan, sosit aici din proprie iniţiativă. Senatorul şi profesorul Angelo Gubernatis a propus ca Badea Cârţan, îmbrăcat în portul lui naţional, de cioban român, să fie cel care va depune coroana de lauri din partea membrilor congresului, la Columna lui Traian.
În această perioadă, Badea Cârţan a început să transporte din România în Transilvania, pe cărări de munte puţin umblate, cărţi şi alte tipărituri – toate donate – pentru elevii şi studenţii români ardeleni, în contextul în care orice scriere care pomenea de istoria românilor era interzisă în imperiu.
La 2 iulie 1904, el a participat la Serbările de la Putna, care comemorau 400 de ani de la moartea voievodului Ştefan cel Mare, de unde a plecat cu o grămadă de cărţi donate de folcloristul Simion Florea Marian, pentru „fraţii ardeleni”.
În decembrie 1904, Badea Cârţan a ajuns la Cârţişoara, unde îşi găseşte casa devastată de jandarmi, care îi confiscaseră toate cărţile româneşti. Au urmat alte nenumărate percheziţii, confiscări şi arestări, la una dintre aceste reţineri, în 15 decembrie 1905, fiind confiscate 4000 volume tipărite în limbile română, maghiară, germană, franceză şi italiană, ducând numărul total de volume confiscate la 70000.
După mai bine de trei luni de cercetare, la 25 martie 1906, Parchetul general din Tg. Mureş redactează actul de acuzare nr. 893 în cauza penală privindu-l pe G. Cârţan, rechizitoriul recomandând ani grei de închisoare.
A urmat o întrevedere a oficialităţilor maghiare cu împăratul Franz Iosif, care a decis ca toate procesele politice deschise în perioada 21 iunie 1905 – 15 aprilie 1906 să fie
revocate.
După zece zile de la întîlnirea amintită, la 27 aprilie, preşedintele Tribunalului Braşov comunică oprirea procesului, iar la 5 mai anunţă renunţarea la acuzare din considerente politice, în aceeaşi zi Cârţan fiind eliberat, după ce a fost obligat să semneze o declaraţie prin care se obligă să renunţe la toate cărţile şi sumele de bani confiscate şi la eventuale despăgubiri.
Acţiunea penală împotriva lui Badea Cârţan se transformă într-un proces al cărţilor româneşti, care va dura un an de zile şi care se va finaliza prin arderea acestora.
Badea Cârţan şi-a petrecut ultimii ani din viaţă călătorind între Ardeal şi România, fiind hăituit în continuare de autorităţile maghiare. El se interesa de situaţia şcolilor confesionale româneşti, folosind legăturile sale cu înalţii ierarhi ai bisericii ortodoxe.
La 7 august 1911, Badea Cârţan trece în eternitate, fiind înmormântat în costum mocănesc şi cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. I-au fost alături, pe ultimul drum, doamna Lahovary, sute de intelectuali şi locuitori din Sinaia, Buşteni, Poiana Ţapului. La căpătâiul său au luat cuvântul personalităţi culturale şi politice care au elogiat întreaga viaţă a celui dispărut. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său”.
Badea Cârţan nu a fost niciodată căsătorit şi nu a avut urmaşi.
Aici pot fi admirate, printre altele, „Cronica” lui Şincai, „Descrierea Moldovei”, a lui Dimitrie Cantemir, „Crestomaţia română”, de I. Menliu sau „Istoria sfîntă a Noului Testament” – datată 1898.
Prin întreaga sa existenţă, prin credinţa şi valorile sale de ţăran simplu, Badea Cârţan a rămas o figură de excepţie pentru istoria neamului românesc.
