Featured, ACTUALITATE, POLITICĂ, ECONOMIE

Banca Mondială a aprobat un împrumut de 591,9 milioane euro pentru a sprijini o creştere incluzivă şi verde în România

Distribuire articol:

Consiliul de Administraţie al Grupului Băncii Mondiale (WBG) a aprobat vineri cel de-al doilea împrumut, în valoare de 591,9 milioane euro, pentru Politici de Dezvoltare (Development Policy Loan, DPL) pentru a sprijini o creştere incluzivă şi verde în România, informează BM printr-un comunicat.

Acest împrumut este cel de-al doilea din seria de două operaţiuni de finanţare care sprijină Guvernul în realizarea unor reforme structurale cheie pentru creşterea nivelului de incluziune, consolidarea managementului fiscal, promovarea decarbonizării şi îmbunătăţirea rezilienţei la schimbările climatice.

Potrivit sursei citate, această finanţare vine în sprijinul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, facilitând absorbţia sporită a fondurilor europene. Prima operaţiune de finanţare pentru politicii de dezvoltare din această serie a fost aprobată în iunie 2022 şi a avut o valoare de 622,2 milioane euro.

Asistenţa Băncii Mondiale vizează promovarea incluziunii prin intermediul consolidării programelor de protecţie socială, cum ar fi integrarea persoanelor cu dizabilităţi în cadrul comunităţii şi facilitarea integrării pe termen mai lung a persoanelor dislocate forţat din Ucraina. De exemplu, familiile cu venituri mici şi persoanele singure din România care trăiesc în condiţii de sărăcie monetară relativă vor beneficia de sprijin sporit prin programul Venitul Minim de Incluziune (VMI). Pentru a facilita implementarea VMI, acest DPL a sprijinit adoptarea reglementărilor necesare, asigurând totodată indexarea beneficiilor cu rata medie anuală a inflaţiei pentru menţinerea acestora la un nivel adecvat, se menţionează în comunicat.

Finanţarea contribuie şi la consolidarea managementului fiscal, prin eliminarea excepţiilor fiscale şi consolidarea cadrelor bugetare, notează Agerpres.

În plus, finanţarea propune un set de reforme importante privind decarbonizarea economiei, facilitând tranziţia verde în România. Concret, vizează politicile publice referitoare la eliminarea treptată a cărbunelui şi încurajarea eficienţei energetice, a producţiei de hidrogen verde, a capacităţilor de stocare a energiei, precum şi a creşterii gradului de acoperire forestieră. Finanţarea oferă, de asemenea, sprijin pentru mobilizarea capitalului privat la scară largă.


Distribuire articol: