OPINII

Bătălia pentru Kiev decide, astăzi, soarta Ucrainei.

Agresorul rus bombardează capitala unui stat vecin, atacă și dezinformează, făcând victime printre civili nevinovați, copii, femei și bătrâni. Rezistența ucraineană este eroică și impresionează orice om de bună credință. (În timpul războiului nu se judecă erorile comise pe timp de pace.)
Sancțiunile împotriva Rusiei sunt prea slabe, prea puține și vin prea târziu. Sub ochii administrației Biden, dictatorul de la Kremlin și-a extins influența, și-a întărit armata și-a ocupat o țară europeană cu 40 milioane de locuitori. Alte forțe agresoare ale planetei, precum Republica Populară Chineză, vor folosi acest precedent pentru justificarea politicilor imperialiste.
După eșecul tuturor negocierilor între Occident și Federația Rusă, este în interesul României ca Ucraina să lupte curajos pentru libertate și suveranitate (valori conservatoare). Trebuie să ajutăm Republica Moldova și să apărăm interesele minorității românilor din Bucovina de Nord, dar nu e momentul acum să vorbim despre revizuirea teritoriilor țării noastre.
Președintele Klaus Iohannis ar fi bine să amâne orice vacanță și să coordoneze sprijinul oferit refugiaților veniți deja în zona Moldovei. Deși s-a dovedit un Președinte slab și incompetent, pe timp de război o țară democratică are nevoie de un comandant legitim al forțelor armate. Partidele responsabile și patriotice se gândesc la interesele României, nu la câștigul electoral imediat. Astăzi, țara noastră are nevoie de pace și liniște. Alegerile anticipate ar fi destabiliza România.
În timpul administrației Trump, Statele Unite ale Americii au urmat o politică de independență energetică a Occidentului față de Rusia. Germania, din păcate, a ales calea inversă. E timpul ca eurocrații din Bruxelles să renunțe la Green Deal iar România să utilizeze, pe lângă reactoarele nucleare de la Cernavodă, toate resursele naturale cu care Dumnezeu a binecuvântat acest popor: cărbune, gaz, rețeaua hidrografică.
Acțiunile paranoice, barbare și criminale ale lui Vladimir Putin pun în pericol nu doar viețile vecinilor din Ucraina (dintre care mulți sunt frații noștri de sânge), ci și siguranța cetățenilor din Finlanda, Polonia, România sau Țările Baltice. Guvernele occidentale trebuie să autorizeze confiscarea tuturor averilor oligarhilor ruși, dar și să paralizeze sectorul bancar și financiar al Federației Ruse.
Atacul lui Putin asupra Ucrainei este un atac asupra noastră, a tuturor.

Mihail Neamțu este scriitor, teolog, licențiat în filosofie și om politic de dreapta din România. A fondat Partidul Noua Republică și este actualmente membru al Partidului Mișcarea Populară.