ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a deschis o filială la Glodeni, Republica Moldova

Distribuire articol:

Biblioteca „George Coșbuc” din Glodeni, Republica Moldova, filială a Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud a fost dotată cu peste 4.000 de volume, donate de biblioteca-mamă din Bistrița, care acoperă toate domeniile de interes și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, în special elevilor. Inaugurarea sa a avut loc vineri, 15 iunie, în prezența președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan și a președintelui Consiliului Raional Glodeni, Ion Leucă, cei doi fiind inițiatorii unui proiect de mare anvergură, privind colaborarea celor două instituții în perioada următoare.

Deschiderea filialei din Glodeni face parte dintr-un program de colaborare mai amplu conceput de conducerile celor două părți, a spus, în deschiderea evenimentului Ion Leucă. „Vreau să le mulțumesc public fraților noștri de peste Prut pentru deschiderea foarte largă pe care au avut-o către cetățenii Raionului Glodeni, pentru Consiliul Raional Glodeni, în baza Acordului de Colaborare; vreau să mulțumesc pentru cei 1 000 000 de RON care au fost bugetați în Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru câteva proiecte sociale care au fost convenite de comun acord cu Consiliul Raional Glodeni, pe parcursul anului 2018. Prima acțiune deja finalizată este acțiunea de astăzi, deschiderea filialei Glodeni a Bibliotecii Județene „George Coșbuc”. Următoarea va fi imediat, în săptămâna viitoare, prin procurarea unui autoturism Dacia Duster pentru Direcția de Asistență Socială, o mașină de teren pentru ca, colaboratorii să ajungă, unde sunt condiții dificile, la orice persoană care are nevoie de ajutor. Și, sper eu, până la sfârșitul anului, finalizarea reconstrucției stadionului raional, pentru cei care doresc să ducă un mod sănătos de viață. În acest context, nu pot să nu apreciez munca titanică depusă de directorul Bibliotecii Județene ,,George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, d-l Ioan Pintea, care a pregătit toate cele necesare împreună cu colectivul său pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proiect” (Ion Leucă).

La rândul său, președintele Radu Moldovan a apreciat în mod deosebit noua bibliotecă: „Îi mulțumesc în mod special directorului Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, d-l Ioan Pintea, care a făcut mai multe drumuri la Glodeni și care, împreună cu echipa de la Raionul Glodeni, cu conducerea bibliotecii raionale, cu cei care s-au implicat în acest proiect, într-un termen foarte scurt, a reușit să pună pe picioare acest proiect minunat, care sper să fie de foarte mult ajutor oamenilor și în special tinerilor din Raionul Glodeni pe care, în această epocă a informatizării și a internetului, ar trebui să-i ajutăm, să-i îndrumăm să mai ajungă să mai miroasă cerneala unor file de carte. Este o investiție de aproximativ 15 000 de euro făcută de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Domnul președinte Leucă sublinia alte două proiecte despre care noi am discutat la începutul acestui an când, în unanimitate, consilierii județeni din Bistrița-Năsăud, indiferent de culoarea lor politică, au aprobat o sumă, nu mică, care să vină pentru proiecte de aici. Acum, d-l președinte m-a rugat să găsim soluții pentru dotarea unui cabinet de kinetoterapie în Spitalul Raional Glodeni. Aștept solicitările cu necesarul de echipamente și vom încerca să găsim soluțiile necesare”, a spus Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

„O bibliotecă poate fi un arbitru în această lume arbitrară”, a remarcat Ioan Pintea, Directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, care i-a adus un elogiu istoricului și criticului literar Vasile Coroban, al cărui nume îl poartă, de altfel, Biblioteca Raională Glodeni. „Biblioteca este o instituție care poate să ne educe, care poate să ne formateze pentru a fi altfel, pentru a înțelege lumea altfel. În biblioteca pe care o aveți începând de astăzi, am adus foarte multe noutăți, pentru că achizițiile de carte au fost făcute recent și am ținut cont de listele pe care le-am primit de aici, de bibliografia școlară, de ceea ce are nevoie corpusul de elevi, de profesori. V-am adus edițiile din scriitorii clasici, din scriitorii contemporani români și universali. Toate cărțile sunt în limba română”, a punctat Ioan Pintea.  Cuvinte frumoase de apreciere și recunoștință față de efortul părții bistrițene a avut în cuvântul său și d-na Eugenia Dicaia, directorul Bibliotecii Publice raionale Glodeni.

După lansarea volumului „1918 în județul Bistrița-Năsăud”a urmat vizionarea unui documentar realizat de Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud despre universul coșbucian, despre casa memorială de la Hordou, în care au fost prezentate principalele momente ale conturării noii biblioteci.

La ceremonia de deschidere a Bibliotecii „George Coșbuc” Glodeni a participat un public numeros, mulți dintre cei prezenți rămânând după aceea în fața rafturilor pentru a explora fondul de carte.

„Nici nu ne-am așteptat că o să avem o așa bibliotecă! Este o plăcere deosebită să lucrez aici, pentru că lucrul bibliotecarului depinde de condițiile care i se oferă, iar când intri în așa condiții, este o bucurie să îi servești pe cititori, tineri sau maturi. Avem cărți pentru copii, pentru adolescenți, multe dicționare de care avem mare nevoie, atlasuri care descriu natura, descriu țara noastră; avem cărți de medicină, de știință, cărți despre istoria românilor și despre istoria lumii. Avem cărți din literatura română și din literatura universală. Este bine, pentru că sunt cititori care întreabă mereu de cărți de literatură și noi sperăm că de acum înainte o să-i deservim la un înalt nivel”, ne-a declarat Diana Stati, bibliotecara care va deservi noua Bibliotecă „George Coșbuc” din Glodeni.

În holul Centrului de Cultură Glodeni, unde s-a desfășurat întâlnirea, a fost amenajată o expoziție a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, dedicată celor mai frumoase destinații turistice din județ. Ziua s-a încheiat cu un spectacol artistic de mare ținută, realizat de membrii Ansamblului profesionist Dor Românesc al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

www.bjbn.ro


Distribuire articol: