Şoseaua ocolitoare a municipiului Beiuş, cea de-a şasea centură rutieră construită de Consiliul Judeţean (CJ) Bihor şi finalizată în acest an, a fost deschisă traficului duminică după-amiază.
Potrivit unui comunicat transmis luni de CJ Bihor, de la începutul anului a fost deschisă circulaţia pe centurile Sântandrei, Sânmartin, Nojorid, Oşorhei şi Aleşd.
Proiectul a fost realizat în cadrul unui parteneriat între CJ Bihor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Lucrările au fost împărţite în două etape. Ilie Bolojan, preşedinte CJ Bihor:Centura are o lungime totală de 9,33 km și a fost construită în 2 etape. Prima etapă, centura propriu-zisă, are o lungime de 7,3 kilometri și ocolește Beiușul pe partea dreaptă venind dinspre Oradea. Etapa 2, in lungime de 2 km, până la Delani, este o legătură mai bună și cu zona Roșia – Bratca. De asemenea, va asigura accesul la parcul industrial. Centura va scoate traficul de tranzit din Beiuș. Cei care vin dinspre Ștei, spre Oradea, vor câștiga minute bune la fiecare drum. Beiușul nu va mai fi sufocat de trafic, iar accesul spre zonele din împrejurimi, spre Roșia, Finiș, Dealul Viilor și Tărcaia, se va face mai ușor.
Primul tronson (etapa I), cu lungimea de 7,3 kilometri, începe din DN 76, la intrarea în Beiuş dinspre Oradea, traversează Crişul Negru şi Drumul Comunal 231 spre Finiş, ocolind Beiuşul la vest. Apoi trece peste calea ferată şi Crişul Negru şi revine în DN 76. Al doilea tronson (etapa II) are o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani. Face legătura între primul sector al centurii şi DJ764 Beiuş – Roşia – Aleşd şi asigură accesul către viitorul parc industrial din Beiuş.
Lucrările la primele două tronsoane au fost executate de: Etapa I: Drum Asfalt (lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt (valoare contract: 269.464.711,29 lei, fără TVA) şi Etapa II: Drum Asfalt (lider) şi Ile Viorel Construct (valoare contract: 15.589.851,59 lei, fără TVA).
Finanţarea a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, şi din bugetul CJ Bihor.
Pentru a facilita accesul către Stâna de Vale, CJ Bihor va construi un nou drum de legătură de 1,4 kilometri. Traseul noului tronson, care va fi conectat cu Drumul Apusenilor, va porni din pasajul suprateran de la capătul Centurii Beiuş înspre Ştei şi va continua până la intersecţia cu Drumul Judeţean 764A, în apropierea localităţii Mizieş, comuna Drăgăneşti. Acesta se află în etapa de proiectare şi reprezintă etapa a III-a a Centurii Beiuş, se mai precizează în comunicatul CJ.