LIFESTYLE

Bijuteriile create de Ana Wagner –  un nou regal de eleganță, culoare și frumusețe

Ana Wagner, unul dintre cei mai valoroși artiști al porțelanului din România, a lansat o nouă colecție în care bijuteria este ridicată la rang de artă. Piesele noii colecții au fost deja apreciate la Târgul de Biuterie de Artă Sieraad – Amsterdam, un eveniment internațional de prestigiu pentru bijuteria de autor.  

 Tema noii colecții – călătoria ca întoarcere la copilărie – este una consacrată în creațiile Anei Wagner. Noua colecție, The Journey. The Chilhood 2 , continuă explorarea acestei teme cu un design îndrăzneț și  asocieri inedite ale porțelanului pictat manual cu metalele și pietrele prețioase.

Temele grafice pictate pe porțelan amintesc de jocurile și desenele copilăriei, iar culorile evocă bucuria vieții și iubirea cu o prospețime pe care le trăiești numai copil fiind.

De fapt, mărturisește Ana, iubirea este punctul terminus al acestei călătorii inedite, prin artă și meșteșug, spre anii copilăriei: ”Copilăria va fi pentru mine mereu  un loc în care mă voi întoarce cu bucurie.The Journey. The Childhood 2 este despre bucurie, culoare și iubire. Ca să știți și ca să vă amintesc! ”.

Fiecare piesă din noua colecție a Anei Wagner este o mică operă de artă în sine. Broșele sunt vedetele colecției. Ana le-a denumit ”Broșele Iubirii”. Fiecare broșă se poate transforma într-un colier.

Piesele unicat ale acestei noi colecții pot fi admirate în showroom-ul din Cotroceni al atelierului Wagner Arte Frumoase și Povești (Bd Dr Gheorghe Marinescu nr 4) sau pe pagina de facebook a Anei Wagner.

 

Vremea in lume

Berlin Berlin Germany
Noros
Noros
1°C
Vânt: 7 km/h V
 
Newsletter