La hotarul dintre tradiție și modernitate

Autor: Adrian Papahagi

În trecerea de la democrația aristocratică la democrația de mase, s-a pierdut un tipar uman: gentleman-ul.

Reflectam la Iași, trecând prin fața Casei Pogor, la toată acea societate de gentlemen, cu mari sau mici boieri, ca Theodor Rosetti, P. P. Carp și Vasile Pogor, sau cu intelectuali din tată-n fiu, provenind din familii urcate din răzeșie în boierime, ca Iacob Negruzzi și Titu Maiorescu. În această societate erau cooptați firesc și fii de țăran, ca Ion Creangă, atunci când geniul facilita, cum se cuvine, ceea ce Gustave Thibon numea „trecerea la nivel” între clase. Se uită adesea că Biserica nivela la rândul ei trecerea din țărănime în intelectualitate, fiind cel mai democratic ascensor social. Firește, pașoptiștii și junimiștii nu erau cu toții buni creștini, ca să folosesc o dublă litotă, dar asta nu înseamnă că elita veacului al XIX-lea românesc era anticreștină.

Iașul datorează totul acestor gentlemen, de la cele mai frumoase clădiri civile la prestigiul intelectual conferit de junimiști, dar și de adversarii lor.

Nu doar la noi, sub agresiunea comunistă, ci și în Occident, prin masificare consumistă și ofensiva subculturii, gentleman-ul a ajuns o specie rarisimă, aproape dispărută.

Întâi palatele guvernamentale și administrative, apoi, în diferite grade, aulele și ateneele au cedat în fața mitocăniei și imposturii. Televiziunea, supremul canal colector al vulgarității subculturale și al minciunii, își varsă valurile murdare în fiecare casă.

A rămas un loc pe care tradiția îl apără în mare măsură de invazia vulgarității: Biserica. Oricât ați fi de anticreștini, nu puteți ignora sentimentul că, urcând dealul Mitropoliei la București, intrând în incinta mitropolitană la Iași, sau trecând pragul oricărei mănăstiri, pătrundeți într-o lume mai curată, mai frumoasă, mai cuviincioasă, mai chivernisită. Nu mă refer la credință, ci pur și simplu la clădiri și la civilizație.

Biserica păstrează mai bine ceea ce lumea pierde galopant: simțul înaltului, gustul frumosului, decența și rânduiala lumii vechi.

Dincolo de credința fiecăruia, a apăra Biserica, azi, înseamnă a apăra civilizația.

La hotarul dintre tradiție și modernitate, dintre credință creștină și acțiune publică, dintre înrădăcinare și deschidere, dintre smerenie creștinească și cutezanță intelectuală, mi-aș dori să supraviețuiască și câte ceva din tiparul gentleman-ului creștin.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.