Bistrița-Năsăud împânzit cu banere ale lui Radu Moldovan. Nicăieri nu mai e utilizat acest gen de propagandă

Județul Bistrița-Năsăud este împânzit cu imaginea lui Radu Moldovan, care și-a întins banere în toate comunele cu mesaje de sărbători. Începând cu 2016 regulile privind desfășurarea campaniilor electorale interzic utilizarea unor tipuri de materiale de propagandă gen banere sau mesh-uri, însă legea are o scăpare în sensul că în afara campaniilor electorale nu spune dacă e sau nu legal să utilizezi mijloace de propagandă. Astfel, politicenii, partidele n-au voie timp de o lună să se promoveze decât prin materiale scrise și tipărituri, însă în cei patru ani pot face orice.

Din nefericire nu am evoluat absolut deloc, dimpotrivă. Credem că suntem singurul județ unde se mai utilizează propaganda și de sărbători. În municipiul Cluj-Napoca au fost interzise utilizarea banerelor înainte de apariția legii actuale care reglementează acest lucru, fiind considerate inestetice și agresive vizual.

Conform legii în campania electorală partidele politice, alianţele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot achiziţiona şi utiliza numai următoarele tipuri de materiale de propagandă electorală: afişe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, afişe electorale prin care se convoacă o reuniune electorală, care vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj, materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală, publicitate în presa scrisă, materiale de propagandă electorală online, broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

Prin urmare, bannere, mesh-uri, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, ecrane publicitare, panouri publicitare fixe sau mobile, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule, vehiculele inscripționate cu sloganuri de campanie, vehiculele care difuzează materiale audio, spectacole, serbări, focuri de artificii, sunt INTERZISE în campania pentru alegeri, dar nu în afara campaniei electorale.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.