BNR apreciază că depozitele la bănci, ale firmelor și populației, au scăzut cu 1,8%, în ianuarie 2026.
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au scăzut în luna ianuarie 2026 cu 1,8% față de luna anterioară, până la nivelul de 664,101 miliarde lei, informează marți Banca Națională a României (BNR).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 68,2% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 2,3% față de luna decembrie 2025, până la 453,049 miliarde lei.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut cu 0,1% față de luna anterioară, până la 266,416 miliarde lei.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 5,3% (până la 186,632 miliarde lei) față de luna precedentă.
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 31,8% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,6% față de luna decembrie 2025, ajungând până la nivelul de 211,052 miliarde lei (exprimat în euro, acestea au scăzut cu -0,5%, până la 41,414 miliarde euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 1,1% față de luna decembrie 2025, până la 142,691 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1%, până la 28 miliarde euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,5% față de luna decembrie 2025, până la 68,361 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,6%, până la 13,414 miliarde euro).




