BNS susţine că veniturile a peste 1 milion de angajaţi au scăzut

Blocul Naţional Sindical susţine că circa 1,2 milioane de salariaţi au veniturile diminuate în urma transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Potrivit unui studiu al BNS, doar jumătate dintre angajatorii din România au efectuat modificări la contractele individuale de muncă, pentru ca salariaţii să nu piardă bani. Prin urmare un număr important de angajați au rămas cu veniturile mai mici.

,,Pentru ca venitul net al salariatului să nu fi fost afectat, ar fi trebuit ca salariile brute ale angajaţilor din întreaga economie să crească cu cel puţin 20%, asta ţinând cont şi de faptul că cele două creşteri de contribuţii erau cumva atenuate de reducerea impozitului pe venitul salarial de la 16% la 10%. Consecinţa este că avem peste 238 de mii de firme din România care nu au operat nicio modificare de contract individual de muncă. Pe de altă parte, discutăm de un alt număr de firme în care salariaţii au primit doar nişte bonusuri, nu creşteri de salarii brute. Una peste alta, avem 1,2 milioane de salariaţi cu salarii diminuate şi încă 600 de mii de salariaţi expuşi riscului de diminuare, pentru că bonusurile acelea sunt cu caracter temporar” a declarat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.