POLITICĂ

Bogdan Huțucă, deputat PNL: Dacă Raed Arafat a ascuns probe de anchetatori în cazul Colectiv, atunci Arafat trebuie să plece din Guvern

“Dacă informațiile apărute în spațiul public, conform cărora secretarul de stat Raed Arafat ar fi ascuns de ancheta procurorilor imagini video din primele clipe ale intervenției la clubul Colectiv, atunci domnul Arafat trebuie să își dea demisia de onoare și să părăsească funcția de secretar de Stat de la Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne”, spune liderul liberal, Bogdan Huțucă.
“Eventuala ascundere a unor filmări, pentru ca acestea să nu fie văzute de procurorii care anchetează cazul reprezintă o faptă morală și penală extrem de gravă. Dacă acest lucru s-a întâmplat, atunci este evident că domnul Arafat nu mai are statura morală de a mai lucru într-o funcție pe care o ocupă deja de 13 ani”, spune Bogdan Huțucă.
“Am fi putut înțelege cu toții dacă acele imagini ar fi fost ascunse de public, pentru ca românii să nu vadă anumite chestiuni îngrozitoare, însă în niciun caz nu poate fi acceptat faptul că acele imagini au fost ascunse de anchetatori. Aflarea adevărului în cazul Colectiv reprezintă o dorință a întregii societăți românești dar și o obligație a Ministerului Public”, mai spune liderul liberal.
“Persoanele care au făcut tot posibilul să blocheze ancheta sau cele care refuză să meargă la audieri în acest caz, așa cum face domnul Bănicioiu, nu au ce căuta într-o funcție publică și să fie plătiți din banii românilor”, încheie Huțucă.
Vă amintim că sistemul pus la punct de Raed Arafat a eșuat nu doar în cazul Colectiv ci și în alte situații, precum accidentul din Apuseni sau accidentul de la Siutghiol.