Slujba de Înviere 2020
ULTIMA ORĂ, EDUCAŢIE/CULTURĂ

BOR: “Slujba de Înviere va fi oficiată în biserici dar fără credincioşi”

Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

“În condiţiile aspre ale actualelor reglementări valabile în s tarea de urgenţă, slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii şi cea a Învierii, vor fi săvârşite în biserici, din nefericire, fără credincioşi. Aceştia le pot urmări/asculta pe cele de la Catedrala Patriarhală în primul rând prin intermediul Televiziunii şi Radioului Patriarhiei Române, Trinitas, sau online, prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor”, a declarat Vasile Bănescu.

Vasile Bănescu consideră că, “deşi vom fi constrânşi să rămânem în case în noaptea de Paşti, vom reuşi să ne împărtăşim cu bucuria adânc întremătoare a Învierii lui Hristos”.

“La miezul nopţii, cei mai mulţi dintre noi vom aprinde lumânarea de la candela din casă, vom cânta «Hristos a înviat» şi ne vom ruga ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei uneori pâlpâietoare. Ne vom ruga pentru încetarea grabnică a acestei grele încercări care ne afectează pe toţi, ne vom ruga pentru sănătatea şi ocrotirea celor dragi, dar şi pentru cei ce îi ajută pe bolnavi, pe bătrâni şi pe sărmani. Cu gândul la Cel care prin Învierea Sa ne-a oferit tuturor «Calea, Adevărul şi Viaţa» pline de Sens mântuitor”, a mai afirmat Vasile Bănescu.