Bugetul pentru ,,Prima Casă” în 2018, cu 25% mai mic decât în 2017. 17.000 de români ar putea beneficia de program

Programul guvernamental ,,Prima Casă” va avea un buget de 2 miliarde de lei în 2018, ceea ce înseamnă că băncile vor putea acorda credite de circa 4 miliarde de lei. La o valoare medie a creditului de 50.000 de euro, de programul ,,Prima Casă” ar putea beneficia anul viitor peste 17.000 de români, potrivit Ziarul Financiar.

,,Prima Casă” are un buget mai mic cu aproximativ 25% faţă de 2017, când a programul a beneficiat de 2,67 miliarde de lei. Până la finalul lunii octombrie un număr de 21.500 de românii şi-au cumpărat o locuinţă cu ajutorul de la stat, valoarea totală a garanţiilor acordate fiind de 1,9 miliarde de lei, potrivit Ministerului de Finanţe.

,,Prima Casă” a fost în ultimii ani cel mai im­por­tant pilon pe seg­mentul creditării ipo­tecare, împrumuturile acordate de bănci prin programul ,,Prima Casă” totalizând 35 miliarde de lei (8 mld. euro). Numai anul trecut băncile au acordat peste 32.700 credite ,,Prima Casă” în valoare de 6,2 mld. lei (1,4 mld. euro). Băncile au vândut credite ipotecare totale de circa 10 mld. lei anul trecut, ceea ce înseamnă că Prima Casă reprezintă circa 60% din finanţări.

,,Nu este cert însă cât de mult va mai susţine Prima Casă creditarea ipotecară în condiţiile în care oportunitatea continuării programului Prima Casă a fost adusă în discuţie în repetate rânduri în spaţiul public în ultima perioadă, după ce factorii care au dus la demararea programului în 2009, când semnele crizei financiare au apărut şi pe piaţa locală, nu se mai întâlnesc azi în economie”, scrie Ziarul Financiar.

Programul ,,Prima Casă” a fost introdus în iulie 2009 de guvernul Boc pentru susţinerea cererii de locuinţe.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.