Camera Deputaților votează mâine proiectul de eliminare a pensiilor speciale

Parlamentul s-a reunit luni, 27 ianuarie 2020, în sesiune extraordinară, sesiune ce ține până în data de 29 ianuarie, pentru a participa la votul pe eliminarea pensiilor speciale și pe asumarea răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi.

Dacă luni, parlamentarii au avut activități în comisiile de lucru, marți și miercuri vor participa la activități mult mai importante, cu o mare miză pentru societatea românească. Astfel, marți, de la ora 14, în plenul Camerei Deputaților se va dezbate și se va vota proiectul de eliminare a pensiilor speciale. Sunt vizate pensiilor de serviciu ale parlamentarilor, ale funcționarilor din justiție (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor,) poliţişti, funcţionari publici cu statut special, membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România. Singurele pensii speciale care nu intră în dezbaterea de mâine și se vor păstra chiar dacă legea va trece de Camera Deputaților, for decizional în acest caz, sunt cele ale militarilor.

Acest proiect de lege a dus la nemulțumirea magistraților și a grefierilor din instanțe care au protestat în numeroase orașe din țară, unele tribunale și curți de apel având activitatea suspendată în acest moment.

Dacă mâine, proiectul de eliminare a pensiilor speciale va pica la vot în Camera Deputaților, PNL își va asuma răspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale a declarat secretarul general al partidului, deputatul Robert Sighiartău.

Sper ca mâine să fie ziua victoriei și ziua decisivă în care vom elimină pensiile speciale așa cum am declarat și susținut noi, pentru că este proiectul PNL. Nu cred că va fi retrimis la comisie, depinde ce va face PSD-ul, oricum dacă mâine va fi retrimis la comisie, noi vom venii cu asumare privind eliminarea pensiilor speciale. Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult este să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, să nu mai fie acuzați parlamentarii că au privilegii, mai ales că majoritatea dintre ei nu prea muncesc.”, a declarat Robert Sighartău citat de https://www.mediafax.ro/.

Eu, așa cum am declarat și în biroul executiv central, sunt de acord ca doar militarii să aibă pensii speciale, pentru că ei merg și își riscă viață în teatrele de operații și este diferit, în rest, cu conceptul de pensii speciale nu sunt de acord, să fie clar (…) Nici polițiștii nu ar trebui să beneficieze”, a mai spus Sighartău, potrivit sursei citate.

Recommended For You

About the Author: Rusu Cristina