Cancelarul Angela Merkel anunţă crearea unui fond pentru încurajarea investiţiilor în Africa

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat marţi, la Berlin, crearea unui fond de un miliard de euro pentru stimularea investiţiilor întreprinderilor mici şi mjilocii europene în Africa, într-o perioadă în care Germania încearcă să reducă fluxul de migranţi de pe acest continent spre Europa, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Împreună, vrem să trimitem astăzi un semnal clar: voinţa de a avea o vecinătate bună şi profitabilă între Africa şi Europa”, a declarat cancelarul german, cu ocazia summitului „Compact with Africa”, pe tema investiţiilor private pe acest continent.

Noul fond va servi la acordarea de împrumuturi şi fonduri proprii IMM-urilor europene şi germane care vor dori să investească în Africa, şi de fonduri proprii pentru IMM-urile africane.

„Vreme de mulţi ani, am fost foarte concentraţi pe Asia. Cred că, pe viitor, privirea trebuie să se îndrepte mai mult spre Africa”, un continent cu „un enorm potenţial de creştere”, a declarat Angela Merkel.

Iniţiativa a fost creată anul trecut, în timpul preşedinţiei germane a G20, şi la ea participă şi 12 state africane.

Cancelarul german a făcut din dezvoltarea Africii una din priorităţile mandatului său, în ultimele luni deplasându-se de mai multe ori pe continent.

Angela Merkel încearcă mai ales ca, pe această cale, să reducă afluxul de migranţi spre Europa, o problemă sensibilă aflată la originea dificultăţilor sale politice din ultimii trei ani.

Decizia cancelarului de a deschide porţile Germaniei pentru mai mult de un milion de migranţi în 2015 şi 2016 i-a afectat considerabil popularitatea şi a constrâns-o, în cele din urmă, să-şi anunţe, luni, plecarea treptată de la putere.

„Noi, europenii, avem un mare interes ca ţările africane să se bucure de perspective economice bune, iar pentru aceasta avem nevoie de investiţii publice, dar şi private”, a mai spus cancelarul la conferinţa de la Berlin, desfăşurată sub egida unor giganţi industriali germani precum Siemens şi Volkswagen.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.