POLITICĂ

Candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, votată în unanimitate de conducerea PNL

Candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei a fost validată în unanimitate de conducerea PNL, a anunțat liderul liberalilor, Ludovic Orban. Nicușor Dan a participat vineri la ședința conducerii PNL.

​„E o decizie de responsabilitate pe care PNL a luat-o în interesul public. A prevalat interesul public. Avem o administrație Firea-PSD dezastruoasă în București. Vom avea multe discuții tehnice. PNL are cei mai buni primari din România și experiența pe care o au e utilă pentru ce vrem să facem în Capitală”, a spus Nicușor Dan.