LIFESTYLE, EDUCAŢIE/CULTURĂ

Căpitanul Daniel Cucură își aniversează ziua de naștere în Afganistan

Căpitanul Daniel Cucură, unul dintre militarii bistrițeni aflați în prezent în teatrul de operații din Afganistan cu Batalionul 191 Infanterie ,,Golden Lions”, își aniversează astăzi, 1 octombrie, ziua de naștere. Militarul se află la cea de-a cincea misiune în teatrul de operații afgan și va fi a patra oară când își aniversează ziua de naștere în acest teatru de operații, departe de cei dragi de acasă.

Dacă, în unele misiuni, de ziua lui, s-a bucurat alături de camarazii bistrițeni, nu același lucru s-a întâmplat și în misiunea din 2010. Astfel, potrivit declarației sale din ,,Orizont Militar” (martie 2019), în 1 octombrie 2010 s-a petrecut evenimentul care l-a marcat cel mai tare din întreaga sa carieră și pe care n-a reușit să și-l scoată din minte nici acum.

,,De departe, momentul care m-a marcat cel mai mult în carieră și pe care nu-l voi putea uita vreodată este pierderea celor doi camarazi în msiunea din 2010; Marius Sfecheș și Cristian Filip. Mereu o să0mi amintesc de ziua în care Marius și Cristi au căzut la datorie. Era ziua mea de naștere (1 octombrie), deci trebuia să fie o zi specială pentru mine, ziua în care împlineam 30 de ani. ERam în bază și intenționam să sărbătoresc aât cât se poate, într-un astfel de loc, alături de camarazi, caând, deodată totul s-a transformat într-un coșmar. În acel moment, toți cei de acolo am văzut cum arată moartea departe de țară și ce înseamnă a-ți sluji țara ,,chiar cu prețul vieții”. De atunci, în fiecare an, de ziea mea, inevitabil mă gândesc la Marius și la Cristi și mă rog ca Dumnezeu să-i odihnească în pace”, a declarat, anul trecut, căpitanul Daniel Cucură, pentru ,,Orizont Militar”.

 Apreciat pentru modul exceptional in care si-a indeplinit misiunile specifice, în anul 2014, Daniel Cucură a fost desemnat ,,Eroul saptamanii” in Comandamentul Regional de Sud din Afganistan si a primit Certificatul de Apreciere si emblema simbol pentru excelenta “Live de Legend”.

La mulți ani, căpitan Daniel Cucură și misiune ușoară!

Sursa foto: lt. Alexandra Munteanu (MApN).