Câştigătorii celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania au fost aplaudaţi sâmbătă seară, pe 25 iunie, la Gala de decernare a premiilor, organizată în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.
Filmul „Casa noastră/Utama”, debutul regizorului Alejandro Loayza Grisi, a fost desemnat marele câştigător din acest an şi a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Producţia boliviană i-a cucerit şi pe spectatorii TIFF. În urma voturilor acordate de cinefilii prezenţi la festival, filmul a obţinut şi Premiul Publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de MasterCard.
O poveste impresionantă despre un cuplu de crescători de lame care se confruntă cu seceta, Casa noastă/ Utama s-a remarcat prin „abordarea cinematografică simplă, curată şi poetică a regizorului”. Prezent la eveniment, acesta a urcat pe scena galei pentru a ridica Trofeul Transilvania, înmânat de actriţa islandeză Halldora Geirharthdottir, membră a Juriului Competiţiei Oficiale, alături de regizorul Bogdan George Apetri, producătoarea Gulin Ustun, regizorul Srdan Golubovic şi Carlos Rodriguez Rios, Directorul Festivalului de Film de Autor din Barcelona.
Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro, i-a revenit cineastului Guthmundur Arnar Guthmundsson, recompensat pentru „universul credibil, original şi strălucitor” pe care a reuşit să îl creeze în „Făpturi de vis/Beautiful Beings”. Pentru rolurile excepţionale din filmul „Amanţi de o noapte/ The Night Belongs to Lovers”, actorii Laura Muller şi Schemci Lauth, au fost distinşi cu Premiul pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim.
„Un film ce porneşte de la o bucată de viaţă concretă şi firească, dar care ajunge să se transforme într-o subtilă şi profundă viziune asupra existenţei”, „Ficţiune despre viaţă/Feature Film About Life” (r. Dovile Sarutyte) a obţinut Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de CEMACON. O Menţiune specială i-a fost acordată actriţei Eszter Csonka, pentru rolul din filmul „Tandreţe/Gentle” (r. Laszlo Csuja, Anna Nemes).
Gala prezentată de Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului, alături de jurnalista Amalia Enache, a fost transmisă live pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube al festivalului, oferindu-le iubitorilor de film de pretutindeni ocazia de a se bucura de la distanţă de surprizele serii. Împreună cu cei peste 2000 de spectatori prezenţi la eveniment, aceştia au savurat în direct cele două momente muzicale speciale oferite de The Mono Jacks şi Mihail, şi au admirat apariţiile pe covorul roşu ale invitaţilor. Printre aceştia s-au numărat actorii Marius Manole, Mălina Manovici, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, producătorii Ada Solomon şi Claudiu Mitcu, sau vedetele de televiziune Andi Moisescu, Andreea Esca şi Pavel Bartoş. David Popovici, înotătorul român proaspăt sosit de la Campionatul Mondial de nataţie cu medalii de aur la probele de 100 şi 200 metri liber, i-a surprins pe cei prezenţi cu un mesaj video de mulţumire adresat susţinătorilor săi din Cluj-Napoca.
Un moment cu totul special a fost cel al discursului actriţei Maia Morgenstern, câştigătoarea Premiului de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz. „Acest moment al omagiului mă emoţionează foarte profund, în mod sincer. E un moment al evaluării. Când te întrebi, la ce a trebuit să renunţi? Şi sunt profund recunoscătoare TIFF şi tuturor celor care au făcut posibil acest moment. Sunt recunoscătoare fiecăruia dintre dumneavoastră!”, a declarat actriţa care şi-a dedicat peste patru decenii din viaţă scenei şi marelui ecran.
„Miracol”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri, a obţinut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film şi servicii de post-producţie), oferit de Cinelab România. Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania i-a fost acordat Alinei Grigore, autoarea filmului „Crai Nou”, distins în 2021 cu Marele Premiu la San Sebastian.
Juriul ZFR a acordat şi o Menţiune Specială filmului „Om-Câine”, în regia lui Ştefan Constantinescu. Cel mai votat film autohton la această ediţie, „Capra cu trei iezi”, debutul lui Victor Canache, a fost distins cu Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Dacin Sara şi înmânat pe scena galei de Mircea Geoană, Secretar General Adjunct NATO.
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro, în servicii constând în echipament, cameră, electrică şi grip oferite de CutareFilm, i-a fost acordat filmului „Aurică, viaţă de câine”, regizat de Mihai Dragolea. În aceeaşi secţiune, juriul a oferit şi două Menţiuni speciale filmelor „Moştenirea”, regizat de Marian Fărcuţ, şi „Fragmentări”, regizat de Miruna Minculescu. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film unui film din secţiunea ZFR, a fost cucerit de lungmetrajul „Imaculat”, regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark.
Documentarul „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, regizat de Sebastian Mihăilescu, a fost desemnat câştigător al Premiului secţiunii „What’s up, Doc?”, în valoare de 2.000 de euro, oferit de TenarisSilcotub. În aceeaşi secţiune, devenită competiţională începând cu această ediţie, a fost acordată şi o Menţiune specială filmului „Atlantida/Atlantis”, în regia lui Yuri Ancarani. Lista completă a premiilor poate fi consultată pe site-ul festivalului.
Filmele premiate la TIFF 2022 vor avea parte de proiecţii speciale duminică, pe 26 iunie, în ultima zi de festival.
***
Ne puteţi urmări pe: tiff.ro / FB: TransilvaniaIFF / Instagram / Youtube / TikTok
Filme oricând şi oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăra şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Arhiva Naţională de Filme
Prezentat de: Banca Transilvania
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Mastercard, Vodafone, TenarisSilcotub, LIDL, Cemacon, MOL România, Bârlog, IQOS, Regina Maria, E-ON, Compania de Apa Somes, McDonalds, Persil, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, JTI, Conceptual Lab by Theo Nissim, Domeniile Averesti, Pop Cola, Farmec, .msg România, Yonder, CSI
Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Biotrem, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino
Transportator oficial: Tarom
Asigurător oficial: Groupama
Partener logistic: DHL
Partener media principal: PRO Cinema
Recomandat de: Europa FM
Parteneri media: Libertatea, ELLE, VIVA!, Avantaje, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, TV5, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Films in Frame, A List Magazine, Cinemap, Zile şi Nopţi, AGERPRES, Revista BIZ, Life.ro, Observator Cultural, LiterNet, AaRC, Utopia Balcanică, Mercur Retrograd
Parteneri media locali: TVR Cluj, Afaceri.news, Făclia, Maszol, Monitorul de Cluj, Muzzix, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST
*
Câştigătorii celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania
Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro – „Casa noastră/Utama”, în regia lui Alejandro Loayza Grisi
Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro – Guthmundur Arnar Guthmundsson, pentru filmul „Făpturi de vis/Beautiful Beings”
Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de CEMACON – „Ficţiune despre viaţă/Feature Film About Life”, regizat de Dovile Sarutyte
Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim – Laura Muller şi Schemci Lauth, pentru rolurile din „Amanţi de o noapte/The Night Belongs to Lovers”
Menţiunea specială a juriului – actriţa Eszter Csonka, pentru rolul din filmul „Tandreţe/Gentle”, regizat de Laszlo Csuja şi Anna Nemes
Premiul secţiunii „What’s up, Doc?”, în valoare de 2.000 de euro, oferit de TenarisSilcotub – „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, regizat de Sebastian Mihăilescu
Menţiunea specială a juriului „What’s up, Doc?” – „Atlantida/Atlantis”, în regia lui Yuri Ancarani
Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film unui film din secţiunea Zilele Filmului Românesc – „Imaculat”, regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark
Premiul Publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de MasterCard – „Casa Noastră / Utama”, în regia lui Alejandro Loayza Grisi
Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Dacin Sara – „Capra cu trei iezi”, regizat de Victor Canache
Premiul de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz – actriţa Maia Morgenstern
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film şi servicii de post-producţie), oferit de Cinelab România – „Miracol”, în regia lui Bogdan George Apetri
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania – „Crai Nou”, regizat de Alina Grigore
Menţiunea Specială Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj – „Om Câine”, în regia lui Ştefan Constantinescu
Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secţiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro (constând în echipament, cameră, electrică şi grip), oferit de CutareFilm – „Aurică, viaţă de câine”, regizat de Mihai Dragolea
Menţiuni speciale ale juriului Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj – „Moştenirea”, regizat de Marian Fărcuţ, şi Fragmentări, regizat de Miruna Minculescu
***
Premii în cadrul programelor TIFF
Premiul „Full Moon Script Contest” pentru cel mai bun episod pilot de serial/miniserie, în valoare de 1.500 euro – „Squash a bug for me”, scenariu de Alex Olteanu
Transilvania Pitch Stop
Premiul Chainsaw Europe, constând în servicii de post-producţie în valoare de 25.000 de euro – „Avanos”, regizat de Panagiotis Charamis, produs de Konstantinos Baliotis – 2D2R (Grecia)
Premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop, oferit de Avanpost Media & TIFF, în valoare de 5.000 de euro – „40, Maria Luisa Boulevard”, regizat de Kristina Spassovska, produs de Maya Vitkova-Kosev – Viktoria Films (Bulgaria)
Premiul Centrului Naţional al Cinematografiei Republica Moldova, oferit în cadrul Transilvania Pitch Stop, în valoare de 1.500 euro – „As Shadows Fade”, regizat de Burcu Aykar, produs de Muge Ozen (Turcia)
Premiul CoCo, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market – „Where Elephants Go?”, regizat de Gabi Sarga şi Cătălin Rotaru, produs de Gabriela Suciu-Pădureţu – Atelier de Film (România)
Premiul VILLA KULT Development, în valoare de 500 de euro, dedicat cheltuielilor de dezvoltare şi cercetare pentru un proiect din Romania/Moldova – „Light”, regizor Maxim Baraliuc, producător Ana Volosinovici – MADS (Republica Moldova)
Competiţia Locală
Premiul Competiţiei Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, şi servicii de producţie în valoare de 15.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film – „Emilia Hosu are H.I.V”, regizat de Ioana Păun
Menţiune specială a juriului, constând în servicii de post-producţie în valoare de 7.000 de euro, oferite de Numa Film – „Dragoste în vremea coronei / Szerelem a korona idejen”, realizat de Szucher Agnes-Bernadett
Alte premii
Bursa Alex. Leo Şerban, în valoare de 2.500 de euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim – proiectul „Nu mă lăsa să mor „, lungmetraj în dezvoltare, semnat de Andrei Epure şi Ana-Maria Gheorghe
Menţiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Şerban, în valoare de 500 euro, oferită de Asociaţia Festivalul de Film Transilvania – proiectului „Cinefilia”, dezvoltat de Andreea Alexandra Vraja
Menţiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Şerban, în valoare de 1.000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor român care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2021 – Conrad Mericoffer, pentru rolul din „Câmp de maci”
Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez, RFI România – L’Evenement, regizat de Audrey Diwan (Franţa).
foto: Nicu Cherciu