Un important monument istoric de la 1749, în care a funcționat una dintre primele școli gimnaziale din această parte a Europei, anume Casa Urbarială din orașul Sântana, a fost restaurat cu fonduri europene.
Proiectul a costat 8,7 milioane de lei iar imobilul va deveni un centru cultural ce va include două muzee ce-și vor desfășura activitatea pe o suprafața desfășurată de 1.879 metri pătrați.
Pe lângă cele două muzee, clădirea are o sală de conferințe care poartă numele unei binefăcătoare a orașului, Margareta Bibics, și numeroase săli pentru diverse activități, cum ar fi cursuri de muzică, de dans, ateliere de creație sau pentru cluburile școlare.
Restaurarea monumentului istoric s-a făcut cu 8.709.000 lei, din care 7.800.000 de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020.