Statul român nu e obligat să recunoască relația privată a două persoane de același sex și nu violează dreptul la respectarea vieții private al nimănui (nu intră poliția peste nimeni în dormitor).
Relația intimă a doi sau mai mulți adulți, de orice sex ar fi ei, care conviețuiesc cum vor ei dincolo de definiția legală a căsătoriei nu este subiect legal; nimeni nu-i discriminează de la nimic, și în niciun caz nu le violează vreun drept.
Căsătoria e contract, nu drept natural (cum ar fi dreptul la viață, libertate, credință – pentru care nu semnezi în fața autorității). Nu există dreptul la căsătorie, ci posibilitatea ca un bărbat și o femeie să se căsătorească, iar statul să recunoască acest contract în virtutea utilității sale potențiale pentru întreaga națiune.
Statul român recunoaște doar căsătoria dintre un singur bărbat și o singură femeie (deci nu poligamia și nu căsnicii homosexuale), ambii la vârsta maturității sexuale (deci nu pedofilia), neînrudiți (deci nu incestul), și care-și dau consimțământul (deci nu căsătorii forțate).
Motivul pentru care statul recunoaște acest tip de uniune bărbat+femeie e capacitatea ei teoretică de a produce copii, deci de a perpetua societatea. Acesta e beneficiul căstoriei pentru societate. Un cuplu homosexual e prin definiție steril, deci nu prezintă niciun interes pentru societate, care nu are de ce să-l recunoască, să-i ofere privilegii fiscale etc. Statul nu dă certificate de iubire, prietenie etc. – nu-l interesează cum trăiesc oamenii în privat, câți, dacă se iubesc sau nu etc. Îl interesează să continue națiunea, societatea prin noi nașteri de copii protejați legal, educați și îngrijiți medical etc.
Așa cum nu se dau certificate de concubinaj, nu se recunosc nici uniuni homosexuale, fără interes pentru societate. Aceasta nu e o discriminare.
La asta trebuie să se reducă din punct de vedere logic și legal discuția. În rest, că Gigel se iubește cu Ionel e treaba lor: nimeni nu are voie să-i persecute pentru asta, dar nici nu poți cere societății să le atribuie același statut ca unui cuplu capabil să aducă pe lume noi membri ai societății umane, noi cetățeni.
Ce am scris mai sus e o poziție filozofică (de filozofie a dreptului). Am exprimat-o și în timpul referendumului pentru familie. Ea poate fi combătută. Exprimarea ei nu e nici crimă, nici discriminare.