Preşedintele PNL, Ludovic Orban, efectuează de duminică până miercuri o vizită oficială în Germania alături de o delegaţie a partidului, urmând ca luni să se întâlnească cu preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul Angela Merkel. Marţi, preşedintele PNL se va întâlni cu preşedintele Konrad-Adenauer-Stiftung, Norbert Lammert, fost preşedinte al Bundestag, precum[citeşte mai mult…]
ACTUALITATE
Important. AFIR a lansat în dezbatere 4 ghiduri de finanțare
AFIR-Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a publicat variantele consultative pentru 4 sumăsuri. În luna iunie vor avea loc primele depuneri de proiecte. Variantele consultative vor fi în dezbatere publică timp de 10 zile calendaristice. Cele patru ghiduri lansate de AFIR sunt: 4.1 – „Investiţii în exploataţii agricole” 4.2 – „Sprijin[citeşte mai mult…]
Parcul Național Munții Rodnei. Pajiștea din Valea Vinului a devenit albă
Pajiștea din Valea Vinului a devenit alba, după ce narcisele au înflorit în Parcul National Muntii Rodnei. Covorul alb este întrerupt pe alocuri de alte flori de primăvară, precum argințica, gențiana sau brândușe. Poiana cu narcise este o rezervație cu o suprafață de cinci hectare, situată pe versantul estic al[citeşte mai mult…]
Diavolul există și isptitește Participi la Christos Rezist# ?
Autor: Wilhelm Danca Dragi prieteni, Astăzi, 13 mai 2018, am asistat la un argument în desfășurare că Diavolul există. Ce s-a întâmplat? M-am pregătit să predic la liturghia de la 12.15 despre lucrarea Satanei în lumea de azi și despre rugăciunea sacerdotală a lui Isus care îi cerea lui Dumnezeu[citeşte mai mult…]
,,La mulți ani!” poetului Vasile Dâncu
,,La mulți ani!” poetului Vasile Dâncu. La câțiva kilometri de Salva, în comuna Runcul-Salvei din judeţul Bistriţa-Năsăud, locuieşte un mare poet, un „țăran-poet”, cum își spune el. Acesta se numește Vasile Dâncu și este tatăl lui Vasile Sebastian Dâncu. Vasile Dâncu s-a născut la 11 mai 1939. Poetul, în ciuda[citeşte mai mult…]
Inflația în luna aprilie a ajuns la 5,2. E cel mai mare nivel de creștere din ultimii 5 ani
Datele anunțate luni dimineață de Institutul Național de Statistică arată că inflația a ajuns la 5,2 la sută. Cel mai mult s-au scumpit fructele și țigările. În ultimele 12 luni, mărfurile nealimentare au înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor, de 7,2%, în timp ce alimentele s-au scumpit în medie[citeşte mai mult…]
Mihai Neamțu și Vladimir Tismăneanu își trimit săgeți și critici aspre
În ultimile zile a apărut o polemică destul de aspră între Mihai Neamțu și Vladimir Tismăneanu. Pe pagina celor doi apar mesaje îndreptate unul împotriva celuilalt, iar meciul nu pare încheiat. Într-o postare, Tismăneanu l-a numit pe Donald Trump fascist iar de aici a început șirul declarațiilor între cei doi.[citeşte mai mult…]
Ministrul Daea a ajuns pe pietonalul din Bistrița. El a fost așteptat de fermieri cu balmoș și brânză
Mai mulți fermieri s-au adunat pe pietonalul Bistrița în întâmpinarea ministrului agriculturii Daea. Dechiderea oficială a evenimentului ,,Alege oaia” este programată pentru ora 14.00. O oră mai târziu, Petre Daea se va întâlni în sala de ședințe a primăriei Bistrița cu reprezentanții autorităților locale și județene, dar și cu fermieri[citeşte mai mult…]
Klaus Iohannis la Congresul Uniunii Studenților din România: Centenarul reprezintă un moment de regândire a priorităților
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 12 mai a.c., un mesaj cu ocazia celei de-a XI-a ediții a Congresului Studenților din România. Mesajul a fost prezentat de către doamna Ligia Deca, Consilier de Stat – Departamentul Educație și Cercetare. „Vă felicit pentru organizarea unui nou Congres al Uniunii[citeşte mai mult…]
Ministru bulgar: ,,Construim de două ori mai ieftin autostrăzi decât România”
Bulgaria construiește cele mai ieftine autostrăzi din Europa, a declarat zilele trecute ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Nikolay Nankov, într-o audiere din Parlament, potrivit Novinite.com. Nankov, însă, a precizat că, în ciuda prețurilor scăzute, calitatea autostrăzilor din Bulgaria este bună. Prețurile autostrăzilor din Bulgaria sunt relativ mai scăzute decât[citeşte mai mult…]




