OPINII

Cristina Iurișniți: ,,Coaliţia PSD-ALDE ignoră consultatea publică privind elaborarea noilor planuri cadru pentru liceu”

Dezbaterile şi apoi deciziile pe marginea elaborării planurilor-cadru pentru liceu trebuie să continue într-o manieră transparentă şi predictibilă! În condiţiile în care până la data de 1 martie 2018 au fost parcurse toate etapele premergătoare schimbării noilor planuri cadru pentru liceu, au existat dezbateri, întâlniri de lucru, dar şi consultări[citeşte mai mult…]

George Mioc: „Un sfat pentru dreapta creștină: organizaţi referendumul pentru Familie concomitent cu cel pentru Justiţie!”

„Ca om de dreapta, creștin și conservator, mă uit uimit și dezamăgit cum confiscă PSD tema familiei tradiționale. Referendumul pentru familie trebuie organizat, nici un om care are noțiuni minime de democrație nu se poate opune voinței legal exprimate a peste trei milioane de români. Dar infractorul Dragnea nu trebuie[citeşte mai mult…]

Reacție a profesorului Ioan Aurel Pop față de acuzele aduse în privința presupusei colaborări cu securitatea

Într-o postare pe Facebook, noul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a exprimat un punct de vedere față de acuzele care i se aduc referitor la presupusa colaborare cu securitatea. În ultimul timp, în spațiul public, au apărut o serie de acuze la adresa profesorului clujean. Ioan Aurel Pop[citeşte mai mult…]

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău: ,,Efectele proastei guvernări Tăriceanu-Dragnea se văd în cele mai mari creșteri de prețuri”

Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău se arată nemulțumit de valul scumpirilor și de lipsa de soluții ale guvernului. PNL  a început săptămâna în forță prin introducerea unei moțiuni împotriva ministrului Rovana Plumb pentru slaba absorbție a fondurilor europene. Liderii PNL sunt nemulțumiți de activitatea întregului guvern, printre cei[citeşte mai mult…]

Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar preșcolarilor rămâne inaplicabil!

primită de la doamna deputat Cristina Iurișniți (Grup USR) Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar preșcolarilor rămâne inaplicabil! Lipsa de interes și profesionalism a decidenților politici rămâne principala cauză a ineficienței aplicării legislației în vigoare. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2017 (PL-x. 53/2018) privind acordarea unui suport[citeşte mai mult…]

Adrian Papahagi: ,,Educația sexuală” e numele toxic prin care se încearcă pervertirea copiilor, de la cele mai fragede vârste.

Profesorul Adrian Papahagi a lansat un nou atac dur față de promovarea educației sexuale pentru copiii de vârste mici. În momentul de față se derulează numeroase programe, prin care copiiilor le sunt livrate informații despre ceea ce autoritățile numesc ,,educație sexuală” ,,Cei care se opun religiei, prin care un copil[citeşte mai mult…]