OPINII

Ce a fost UE și ce e astăzi?

În anii 90 eram fascinat de Uniunea Europeană, vedeam totul într-o notă pozitivă și eram convins că viitorul e UE și că e singura noastră șansă. Mă uitam la UE prin ochii fondatorilor ei care au gândit un proiect bazat pe valorile creștin-democratice.
Întoarcerea la valorile creştine şi spirituale.
Conducătorii europeni ne întreabă cum vedem noi viitorul Uniunii Europene în cadrul unui eveniment organizat astăzi la Strasbourg. Nu greșim dacă vom considera demersul ca un exerciţiu de imagine fiindcă nu cred că aceşti conducători europeni chiar vor să afle ce cred cu adevărat cetăţenii Uniunii Europene, dar trecem peste.
Sigur că într-o postare e destul de dificil de răspuns. Nici de scrierea unei cărți nu e nevoie dar dacă vrem să consemnăm mai mult decât ce se spune în mesajele de omagiere a celor 71 de ani de existență ai UE, atunci e bine să consemnăm câteva lucruri.
Peste 95% dintre mesajele pe care le auzim de foarte mulți ani ar fi următoarele:
-UE e cel mai mare și mai bun proiect european
-UE a adus prosperitate tuturor statelor componente
-UE a adus cea mai îndelungată pace pe teritoriul ei
-România trebuie să fie un partener loial al UE.
Toate sunt adevărate și faptul că suntem parte a Uniunii Europene e un lucru bun.
Dar dacă vrem să spunem şi ce nu merge perfect în această construcţie şi dacă vrem să ne asigurăm că viitorul e pe mâini bune atunci merită câteva momente de luciditate. Câteva minute de luciditate în care să acceptăm că pot fi îmbunătăţite anumite lucruri, poate unele chiar schimbate. Merită chiar și pentru a afla și o altă părere, opțiune care poate fi complementară proiectului.
Uniunea Europeană are și probleme și noi avem probleme, cetățenii ei. De sărăcie, de siguranță, de libertate de opinie chiar, avem probleme în sănătate, educație, mediu. Traficul de persoane din interiorul UE e la cote alarmante, iar România ocupă poziția numărul 1 în top. Potrivit datelor Eurostat în 2019, aproape 100 de milioane de persoane (peste 21% din populație) din Uniunea Europeană erau expuse riscului sărăciei sau excluziunii sociale. În ultimii ani a crescut criminalitatea și nesiguranța pe străzile orașelor europene extrem de mult.
Astăzi, mai mult decât oricând, vedem și cât de fragili şi vulnerabili suntem ca popor, ca entităţi europene, comunităţi şi ţări. Virusul contagios, care a trecut oceanul, e încă mortal şi e doar una dintre epidemiile care se pot abate asupra noastră. Mâine ne vom confrunta cu alte boli complicate la care astăzi nici nu ne gândim.
Așadar sunt multe lucruri de făcut și ne punem următoarele întrebări: Cum ne putem apăra? Ce ar trebui să facem pentru a face faţă situaţiilor de acest fel și pentru a preveni altele similare? Am procedat bine în anii trecuţi? Direcţia şi drumul ales e cel mai bun? Ne-am abătut de la calea dreaptă în aceste decenii? Sunt multe întrebări la care trebuie să răspundem cu toţii oarecum.
Cum am trăit în aceşti ani şi cum ne vom comporta de acum înainte?
Europa, a avut un parcurs extraordinar, a reuşit o reconstrucţie spectaculoasă, economică şi socială în primele decenii postbelice, s-a produs o împăcare a popoarelor din interiorul ei şi a avut loc o definire spirituală care a unit aceste țări și comunități și care a dus la cea mai civilizată regiune de pe glob.
Am avut siguranţă şi prosperitate.
Timp de jumătate de secol, între 1950-2000, UE a fost model de dezvoltare economică şi de promovare a libertăţilor şi a unei democraţii autentice, care a situat persoana şi comunităţile în centrul politicilor social-economice.
Prosteritate şi libertate. E tot ceea ce îşi doreşte orice cetăţean.
Astăzi suntem parte a Uniunii Europene, un fel de stat mai mare, cu 500 milioane de locuitori, cu o istorie de câţiva zeci de ani, dar cu schimbări multe în ultimele decenii care ne-au schimbat viaţa şi comportamentul și care în ultimul timp au fost generate nu de o dorință a cetățenilor, ci mai mult prin birocrație, prin introducerea unor reguli așa-zise corecte politic dar care au făcut mult mai mult rău decât bine.
Europa de astăzi nu mai e Europa anilor 70, 80 sau 90. Astăzi trăim într-un altfel de spaţiu. Cine a fost în anii 90 în Germania sau Franţa poate face uşor diferenţa.
Intrarea în noul mileniu a adus o mare schimbare, deşi nu am simţit-o în timp, ea s-a produs. În fiecare zi câte puţin.
Ne-am îndepărtat de spiritualitate şi ne–am concentrat pe consum şi viaţa materială, am început să ne ocupăm de agenda unor ultra minorități, iar sutelor de milioane de cetățeni li s-a inoculat mereu ideea că totul merge spre bine. La început totul a fost bine, da. A fost creştere economică pe fondul aşezării economiilor din deceniile precedente, s-a construit și s-a pus accentul pe dezvoltare, turismul european a explodat. Creşterea nivelului de trai a fost evidentă. A existat însă și un revers. Oamenii n-au mai urmărit agenda europeană iar pas cu pas au fost construite idei și acțiuni care ne-a îndepărtat proiectul inițial.
Europa creştină a început să se clatine.
Astăzi e o abundență de mesaje care ne duc cu gândul că Uniunea Europeană este condusă ireproșabil, iar toate deciziile sunt bune și în folosul cetățenilor ei. Dar e așa? Care sunt măsurile bune luate de Uniunea Europeană în ultimii 30 de ani? Dar în ultimii 5 ani?
O mare întrebare se pune legat de cine ia deciziile și cât sunt ele de drepte într-o Europă puternic disproporționată din punct de vedere material, al posibilităților, al sărăciei, care se extinde prin numărul mare de oameni în nevoi. Sunt luate decizii care să genereze dreptate pentru sute de milioane de europeni, dacă ne referim la spațiul în care trăim? Sau luăm decizii pentru unii în defavoarea celorlalți?
Totodată ne punem întrebări legate de legitimitatea unor decizii, chiar dacă sunt luate de majorități. Și o majoritate poate greși. Problema e că nu toate deciziile greșite mai pot fi corectate și aici avem o mare problemă. Cine are dreptul să decidă pentru un viitor incert? Fie că vorbim de imigrație, de păstrarea sau nu a istoriei noastre, a patrimoniului cultural, care ne va influența decisiv viitorul.
Spre exemplu migrația haotică, necontrolată s-ar putea să aducă mai multe probleme decât ne imaginăm astăzi și nu vom putea să mai corectăm nimic indiferent cât de înțelepți vom fi. Sunt lucruri care se produc și matematica nu dă greș. În anii 60, populația musulmană din UK era de 60 000, iar astăzi se apropie de 4 milioane. Astăzi deciziile a peste 9 milioane de cetățeni ai Londrei sunt puternic influențate de imigranți din Bangladesh, Pakistan, India. Au legitimitate acești oameni să conducă Europa? Punem această întrebare fiindcă numărul lor explodează de la o lună la alta, deci într-o zi vor fi majoritari dacă nu se schimbă radical politica privind imigrației în UE.
Așadar pe anumite componente ale vieții sociale, deciziile trebuie să fie susținute nu doar de o majoritate exprimată de un partid, care câștigă alegerile cu 30%, în condițiile în care la vot au participat 35% din cei cu drept de vot. Chiar și în condițiile în care decizia e luată de o majoritate, ceea ce susține acea majoritate s-ar putea să aibă în fapt foarte mică susținere în anumite regiuni ale UE, iar fiecare comunitate și regiune are dreptul de a trăi după propriile norme. Uniunea Europeană e până la urmă o sumă a unor comunități, iar în afară de un set de valori fundamentale, fiecare comunitate are dreptul la o proprie guvernare.
Cine conduce Europa?
În ultimele decenii Europa şi-a abandonat elitele și fondatorii invocându-se mereu egalitatea, noua Europă nu şi-a mai recunoscut părinţii spirituali care au fondat-o. Noii conducători au transformat spațiul european și într-un loc al exprimării tuturor viciilor și al exceselor de orice fel, incompatibile cu istoria și civilizația creștin-europeană.
Rezultatul a fost contaminarea întregului proiect european cu probleme inventate sau cu altele care interesează o foarte mică şi neînsemnată categorie de cetăţeni.
Papa Ioan Paul al II-lea spunea în octombrie 2004:
„Cu toate că din Constituţia UE lipseşte orice referire la rădăcinile creştine care stau la baza culturii tuturor naţiunilor UE de astăzi, eu sînt sigur că valorile Evangheliei vor inspira în continuare eforturile acelor oameni care sînt răspunzători de imaginea UE. Şi sper ca Europa să păstreze această moştenire spirituală ca bază a unităţii ei“.
Toată Uniunea Europeană îl slăvește pe acest Papă și este de acord cu tot ce a susținut și promovat, dar tot Uniunea Europeană face exact invers decât zice Papa.
Liderii europeni care au fondat Uniunea Europeană s-au rugat împreună chiar și în noaptea de dinaintea semnării Tratatului UE. Pentru ei Europa era creștinătatea și valorile istorice care au unit continentul însă Tratatul de la Lisabona, care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană precum şi Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, nu conţine nici un cuvȃnt care să facă referire la creştinism, Biserică, Iisus Christos, Dumnezeu.
Relativizarea acestor valori a avut consecințe importante și totodată negative. În tot acest timp am pierdut din viaţa de familie, ne-am dezrădăcinat ca popoare și comunități dar și ca indivizi. În ultimele decenii am pierdut busola în ceea ce priveşte o viaţă decentă şi am pierdut noţiunea de bunăstare, prosperitate, bun gust, comunitate. Nu mai apreciem ce am primit și ce am moștenit. Totul pare că ni se cuvine de drept. Totodată e o distorsionare a nevoilor şi o alergătură după lucrurile de care nu avem nevoie. Viața materială a înlocuit-o pe cea spirituală, care promova cumpătarea, decența, buna cuviință, respectul față de familie, istorie, tradiții.
Consumerismul excesiv ne-a schimbat optica asupra vieţii. Acumularea şi tendinţele egocentrice au pus stăpânire pe instinctele noastre.
Istoria noastră şi gânditorii care ne-au adus în cea mai civilizată şi mai prosperă regiune de pe pământ sunt chestiuni care nu mai interesează aproape pe nimeni.
Toate realizările adevărate ale civilizaţiei iudeo-creştine sunt ascunse.
Cei care mai credem că această civilizație asigură un viitor generațiilor tinere și copiilor noștri va trebui să acționăm concret pentru a conserva valorile creștine ținând pasul cu modernitatea.
Comunitățile și oamenii care dau sens acestor lucruri merită un loc în viața noastră. Nimic nu se întâmplă de la sine.
Tot proiectul european are la bază ideea creștin-democrată, care se bazează pe pilonii democrației, libertății, patriotismului luminat și al creștinității noastre milenare.
Astăzi credinţa creştină e luată la mişto. Creştinii sunt priviţi ca o categorie retrogradă, familia formată din femeie, bărbat şi copil e dusă în derizoriu. Sunt mii de ştiri despre atrocităţile făcute de familia tradiţională. Sunt luate două, trei exemple dintr-o comunitate mai mare sau mai mică şi sunt prezentate ca lucruri care se întâmplă frecvent şi care definesc familia tradiţională. Totodată, dacă un homosexual drogat a omorât oameni conducând un jeep, toată propaganda a umplut facebook-ul certând pe ceilalţi, pentru că atunci când s-a vorbit de un criminal a fost făcut de fapt homosexual. Trebuia să spunem că un cetăţean român a intrat pe contrasens şi a produs o neplăcere altora.
Nu mai poţi fi creştin şi persoană decentă în lumea internetului. Milițiile ideologice progresiste sunt non stop pe rețelele sociale și fac agenda tuturor.
Raţiunea a pierdut.
De 20 de ani dăm importanță cosmică unor teme marginale. Vorbim ani în şir de faptul că afro-americanii au primit doar 40% din premii la gala Oscar, dezbatem nelimitat în UE despre drepturile LGBTQ. A nu se înțelege că n-ar trebui să aibă drepturi.
Oamenii de cultură nu mai sunt ascultaţi. Ridicăm la rang de mare om al planetei pe o fată de 16 ani, care pare să aibă probleme, care se strâmbă, râde şi plânge în acelaşi timp, vorbind despre sănătatea munţilor şi mărilor. Totodată mulți ciudaţi care promovează diversitatea sexuală şi nu numai, au devenit foarte importanţi şi ei fac agenda în comunicarea publică.
Marile proiecte europene, marile dezbateri sunt în plan secund fiindcă e un ocean de vorbărie în jurul fixaţilor unora care nu şi-au găsit locul în această lume sau care au o problemă solitară. Discutăm ani în şir dacă un copil de 12 ani poate alege să fie băiat sau fată şi alocăm fonduri nerambursabile pentru promovarea acestui stil de viaţă inventat peste noapte.
Noul val marxist, care pare să cuprindă şi mare parte din Europa, devine cel mai agresiv din ultimii 70 de ani. Acești oameni vor să anuleze democraţia, civilizaţia creştină occidentală, iar anarhiştii care sunt extrem de violenţi în spaţiul public, vor să dea jos statuile marilor personalități europene, vor să șteargă complet istoria și civilizația continentului. Marea problemă şi cea mai înspăimântătoare este că foarte mulţi oameni pe care i-ai considerat normali şi cu un anumit respect faţă de ceilalţi, nu doar că nu reacţionează, ci susţin aceste mişcări stângist-anarhice, care vor destructurarea întregului sistem de valori din UE. Sigur că anarhiștii și socialist-progresiștii mereu se acoperă spunând: UE ne-a dat de toate. Ne-a dat bani, am putut merge în alte țări să ne construim o viață. Da, dar ei nu au niciun merit. Asta ne-a dat cei de dinaintea noastră. Nu ne dă Macron bani, nici premierul Suediei, cu atât mai puțin acești gălăgioși incurabili care n-au făcut absolut nimic pentru construcția europeană.
Suntem într-o mare criză. O criză de lideri şi de oameni de stat.
Astăzi Parlamentul European reflectă viaţa unor ţări obosite mental şi fără vlagă. Nici nu mai contează cine e acolo. Lucrurile merg înainte de la sine fiindcă nu mai există idealuri de îndeplinit, iar aceste goluri s-au umplut cu false probleme care ne-au modelat viața într-un sens slab definit sau nedefinit. Europarlamentarii au zeci de mii de euro lunar de cheltuială și sunt prinși într-o spirală a unor formalități birocratice și nu au curaj să iasă din acest conformism, care le asigură lor o viață fără griji, chiar de lux.
Pentru a reporni avem nevoie de o nouă generaţie de lideri europeni, de lideri naţionali care sunt dedicaţi vieţii publice.
Astăzi nu-i avem. Nici România nu-i are. Inițiativa pentru proiecte durabile a fost înlocuită cu proiecte populiste, nesustenabile, care generează doar cheltuieli.
Dacă i-am fi avut, astăzi am fi văzut instituții depolitizate, concursuri corecte, numiri ale unor profesioniști pe funcții, grijă față de resurse, față de mediu. Am fi văzut proiecte durabile în loc de măriri, dublări și triplări și alte forme de populism. Am fi văzut construcție sustenabilă și nu cheltuială fără discernământ.
Sigur că în aceste zile vom auzi tot mai des că Uniunea Europeană e bună şi ne dă miliarde de euro. E o placă bună pentru cei care țin direcția actualei stări de fapt. Aşa e. UE are programe de finanțare și asta a făcut UE de la înființare și tot asta ar fi făcut şi dacă mențineam Europa anilor 90, Europa occidentală și creştină totodată. În fapt ar fi făcut mult mai mult. Creştinismul te învaţă să ai grijă de resurse, de oameni, te ajută să fii chibzuit în cheltuieli, te învață să împarți cu ceilalți, nu să acumulezi peste măsură, timp în care majoritatea sărăcește. Până la urmă cumpărăturile inutile, într-un final, au un efect negativ asupra organizaţiilor şi a oamenilor. Fiind inutile nu pot aduce nimic bun.
Banii europeni sunt resurse pe care noi toți le-am produs.
Nu cei câteva sute de europarlamentari ne dau nouă bani. Nici membrii Comisiei Europene, nici președintele țării. Banii europeni vin de la producătorii din aceste ţări ai Uniunii Europene, care contribuie la buget, nu de la altcineva. Iar banii nu se fac singuri. Producem echipamente, maşini, utilaje, materiale de construcţii, avem un turism dezvoltat. Toate acestea le fac cetățenii UE. Toate acestea generează dezvoltare care ne permit să facem mai multe lucruri. Din nefericire nu întotdeauna acești bani sunt utilizați cu măsură. Cheltuielile birocratice ale UE sunt absolut exagerate, iar multe proiecte sunt legate de promovarea unui nou stil de viață străin nouă, celor peste 95% dintre cetățenii UE.
Uniunea Europeană are nevoie de un nou proiect, de relansare prin revenirea la valorile care au format-o şi care i-au dat viaţă.
Uniunea Europeană va merge înainte dacă va avea un proiect pe termen lung, unul asumat de cvasitotalitatea membrilor ei. Unul care să aibă în vedere păstrarea valorilor, siguranța cetățenilor, prosperitatea.
De ce europenii care au fost 100% pentru proiectul european, nu mai susțin UE?
Uniunea Europeană, astăzi, e contestată de tot mai mulţi europeni şi nu e vorba doar de populiştii binecunoscuţi ai unor ţări. În Franţa, Olanda şi în multe ţări europene, fenomenul antieuropean e tot mai îmbrăţişat însă liderii se limitează la un fel de combatere a oricăror nemulțumiri în loc să caute cauza.
Sigur că trebuie să ne delimităm de zonele radicale ale discursului public. Sigur că populiştii întreţin această atmosferă tot mai agresiv și se urcă pe valurile nemulțumirilor. Dar nemulțumirile le vedem în toate păturile sociale, iar cei care exprimă aceste nemulțumiri istorice sunt și dintre cei care au susținut 100% construcția europeană.
Ei sunt europeniștii.
În România pe europeniști îi găsim în anii 90 alături de Corneliu Coposu. Europeniștii însă înțeleg și proiectează mereu. Ce vedem astăzi la majoritatea politicienilor autointitulați europeni e o poleială fără fond. Sigur că din această stare se alimentează tot radicalii, chiar dacă ei se autointitulează europeniști şi care sunt de acord cu absolut orice reglementează oficialii UE. Cu absolut orice. Fie că vorbim de migraţie, securitate şi siguranţa cetăţenilor, trafic de persoane, problemele tinerilor, agendele LGBTQ, aceşti oameni vor spune că e bine tot ce se hotărăşte acolo. Chiar dacă nu citesc documentele ei sunt de acord cu ele în forma elaborată de funcţionarii UE.
Soluțiile țin de punerea pe masa a problemelor, pe urmă e nevoie de măsuri care să rezolve problemele. Avem probleme cu imigrația ilegală, cu traficul de persoane, cu radicalizarea musulmanilor din multe țări. Zone întinse din UE sunt incontrolabile astăzi din punct de vedere al siguranței, lucru inacceptabil.
Se pune întrebarea cum am putea să devenim mai buni şi mai înţelepţi, fiind într-o lume în care nu trăim singuri. Viaţa noastră, chiar dacă se va schimba, va fi în continuare una a interacţiunii, iar deciziile și acțiunea fiecăruia va influenţa viaţa celorlalţi,