Ce caută Papa în România? Opinia unui prof de Istorie

Autor: Adrian Cioroianu

Vizita Papei în România este un lucru notabil, deși cu totul firesc, dat fiind locul important pe care România îl ocupă pe hartă creștinătății europene; felicitări tuturor celor care au conlucrat pentru întâmplarea acestei vizite! Și, totodată, este notabilă maniera deschisă, pozitivă și decentă în care au răspuns cetățenii români, în ansamblul lor.

E de la sine înțeles că marea parte a celor care au așteptat pe marginea bulevardelor/străzilor din București au fost, totuși, ortodocși. Ceea ce spune foarte multe despre noi. Desigur că românii au respect pentru ortodoxia lor majoritară – dar, în același timp, românii au un respect instinctiv pentru latinitatea limbii și a identității lor culturale. Noi și catolicii sau protestanții Europei avem o moștenire comună, dincolo de religie sau biserici. E identitatea noastră, felul de-a fi, felul de-a vorbi.

Or, dată fiind ideea precedentă, nu trebuie să fie de mirare că românii sunt mai deschiși spre contacte/colaborări/coabitări cu creștinătatea catolică/protestantă decât alte popoare/comunități ortodoxe vecine/europene. Apropo: nu uitați că românii sunt singurii ortodocși care folosesc alfabetul latin!

Ideea pe care unii dintre noi o mai susțin sau diseminează, anume că „poporul român s-a născut ortodox” este, din punct de vedere istoric, greșită (ca să nu spun aberantă). Cel mult, se poate spune că „poporul român s-a născut creștin” (metaforic, desigur). Pe scurt: geneza poporului român s-a conturat deplin, cel mai probabil, spre a doua jumătate a primului mileniu d.Hr. Or, schisma ortodocși vs. catolici s-a produs la începutul mileniului doi d.Hr. Deci, logic, în momentul „ruperii” creștinilor în două, românii erau deja… creștini.

După schismă, geografia (și vecinătatea, inclusiv cea cu Bulgaria de ieri și de azi) ne-au predispus spre sfera de influență a Bizanțului – ceea ce este un dat. Avem intelectuali români care laudă ortodoxia noastră, după cum avem alții care o regretă. Această dispută va continua – deși nu mă aștept ca realitatea prezentă să se schimbe în viitorul previzibil. După cum trebuie să ne împăcăm cu Istoria noastră, noi trebuie să ne împăcăm și cu ortodoxia noastră majoritară, care are meritele sale indiscutabile în istoria noastră.

Noi, românii, ortodocși sau catolici, protestanți etc., avem o datorie de onoare față de frații noștri creștini greco-catolici. Greco-catolicii români din Transilvania, încă din timpul Imperiului Habsburgic, sunt primii care au apropiat Istoria noastră de ideea politică a latinității. Ideea că „noi de la Rîm ne tragem” a spus-o primul nostru cronicar modern, Grigore Ureche (început sec XVII), dar modelul lui de lucru erau cronicile poloneze (catolice). Iar, în politică, tactica latinității noastre a fost creația Școlii Ardelene (adică, intelectuali români greco-catolici).

Așadar, pe înțelesul tuturor: prin creștinătatea noastră ortodoxă/bizantină, noi am rezistat ca neam vreme de sute de ani, în sfera de influență politică turcească/otomană. Dar, prin intelectualii noștri greco-catolici, noi am căpătat ideologia modernă a românității latine, care stă chiar și azi la baza identității noastre politice simbolice. Unirea cu Transilvania din 1918 nu ar fi fost posibilă fără rezistența românilor, peste secole, de o parte sau alta a Carpaților – dar nici fără activitatea de două secole a greco-catolicilor români.

Regele Ferdinand și Regina Maria, suveranii unirii noastre, au dorit să reconcilieze definitiv cele două ramuri ale creștinătății. Nu întâmplător, Declarația Unirii din 1 decembrie 1918 a fost adusă, de la Alba Iulia la București, de doi înalți prelați români din Transilvania: unul greco-catolic, altul ortodox (mai multe detalii, în serialul meu „5 minute de Istorie”, difuzat acum de TVR1).

Apoi, dragi prieteni, de reținut că, în anul 1948, regimul comunist român (la comanda și, cred, sugestia Moscovei) a făcut un gest de o extremă ticăloșie și stupiditate: a desființat și interzis biserica greco-catolică – cea care, cum spuneam, a făcut atât de mult pentru modernitatea și unitatea noastră! Șapte fost episcopi greco-catolici români vor fi beatificați in aceste zile – victime, atunci, ale regimului comunist. De reținut că și Biserica Ortodoxă Română a avut proprii ei martiri anti-comuniști – și, ca istoric, mi-aș dori ca în viitor să vorbim mai mult și despre ei.

In fine, ultima idee: în România de azi sunt cca 900.000 de catolici (peste jumătate etnie maghiară, cca 40% etnie română etc.) și cca 200 000 de greco-catolici. Ei, cu toții, sunt frații noștri creștini. Poate nu avem o liturghie comună, azi, dar tot frați rămânem. Vreți o dovadă? În țările Occidentului, sunt nenumarate biserici/dioceze catolice care se deschid ospitalier către ortodocșii români, oferindu-le spațiu, sub semnul aceleiași cruci.

Acum cateva luni, în decembrie 2018, la invitația ÎPSSale Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, am adresat un scurt cuvânt „de istorie” unei săli pline de cca 800 de români. Apoi, cunoscutul artist folk Ștefan Hrușcă a avut un recital de colinde românești. Unde avea loc această seară? La bazilica Saint-Sulpice, din inima Parisului. Și e doar un exemplu.
Pe scurt: sute de biserici catolice din țări ale Europei de Vest pun la dispozitie spațiu pentru slujbe/evenimente ale ortodoxiei românești.

Există tot felul de interese (nu atât personale, cât… geopolitice) ale celor care mai bagă bățul prin gard, încurajând discordia, la noi, dintre ortodocși și catolici/greco-catolici. Unii sunt în afara țării. Unii sunt în Ro, conștienți sau nu ca fac jocuri bizare și străine. Nu e rolul meu să vă dau detalii, cei mai mulți dintre dvs., prietenii mei reali & virtuali, ați înțeles deja.

La fel veți înțelege de ce unii se încăpățînează să-l critice pe Patriarhul Daniel, acuzându-l de toate prostiile din capul lor – deși oricărei minți limpezi și europene îi este clar că… (nu mai comentez, puteți umple linia punctată!).

Ce va fi, în viitor?
Nimeni nu știe, la drept vorbind.
Acum 20 de ani, când Papa Ioan Paul al II-lea a făcut precedentă vizită la București, poporul adunat în Piața Unirii a strigat „Unitate, unitate!”. Ideea unității creștine, acum, încă, este relativ utopică.
Dar vreau să vă mai spun ceva: în anul 1948, brava noastră Regină Ana (OIP!) s-a căsătorit cu abia (forțat)abdicatul Rege Mihai și, atunci, a produs un scandal! Căsătorindu-se cu un ortodox, Ana și-a scandalizat biserica și rudele! Dar ea a mers mai departe!
La 70 de ani distanță, nunta dintre un/o ortodox/ă și o/un catolic/ă nu mai e nici o știre! Așadar, atentie: Istoria merge mai departe, iar utopiile de azi pot fi banalitățile de poimâine!

Revenind la prezent: de cel puțin 30 de ani (!), România este țara ortodoxă cea mai deschisă către Europa catolică.

Precum Istoria, la fel va merge mai departe si relația dintre creștini – fie ei ortodocși, catolici etc. Trecutul ne-a despărțit, viitorul și provocările lui, mereu noi, s-ar putea să ne apropie din nou!
Pe termen lung, nu pariați pe „NU”!

Mai jos, 1) o imagine emblematică pentru prima zi a vizitei papale în România: Papa, într-o Dacie, pe locul de lângă șofer, face cu mâna oamenilor de pe margine. Apoi, 2) Papa Francisc și Patriarhul Daniel, în Catedrala Națională din București.

Este posibil ca imaginea să conţină: maşină

Recommended For You

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.