OPINII

Ce drum alegem?

Autor: Mihai Neamţu

După revoluția democratică a anului 1848, generația pașoptistă a lui Vasile Alecsandri, Ion Ghica sau Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu și Alexandru Ioan Cuza a avut un singur gând: să construiască o țară. Așa s-au unit Moldova cu Țara Românească în 1859, moment decisiv pentru confirmarea drepturilor și libertăților fiecărui român, indiferent de clasă socială. Dintr-un popor de țărani am construit o națiune de cetățeni.

A urmat epoca de glorie a junimiștilor și a Regatului României condus de Carol, urmată apoi de generația Marii Uniri, inspirată de acțiunea curajoasă și geniul vizionar al lui Vasile Goldiș, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu și Iancu Flondor. Fără asemenea personaje providențiale, un ardelean ca mine ar fi vorbit astăzi maghiară, nu română. Fără acești patrioți, Transilvania s-ar fi numit Ungaria Mare.

A venit apoi pacoste comunistă. După luptele din munți ale lui Toma Arnăuțiou și sacrificiile din pușcării ale unui Steinhardt, Wurmbrand sau Corneliu Coposu, după teribila foamete și degradanta sărăcie impuse de Ceaușescu, ne-am trezit liberi. A urmat coșmarul tranziției, care s-a încheiat oficial când România a devenit membră NATO și parte a Uniunii Europeane. Am început, atunci, să sperăm la mai bine. Economia s-a întremat. Marile orașe au redevenit atractive.

Rămânem totuși cu o întrebare: ce vrem să facem cu România, după o sută de ani? Dușmanii fericirii noastre au lucrat pervers la dezbinarea poporului prin diverse inginerii sociale: mineriade, învrăjbiri, pensii speciale, lupte de stradă. „Suntem un popor de oameni singuri”, observa un prieten plecat în Occident. „Nu ne respectăm pe noi înșine, și mai rău, nu știm să ne respectăm mamele, soțiile, doamnele”…

Politicieni slabi de înger și complexați din cale-afără — lacomi ca știuca, vicleni precum vulpea și slugarnici ca orice pudel —, au risipit resursele țării și au subminat prosperitatea familiilor noastre. De aici și Marele Exod al românilor harnici către Occident.

Când n-am cedat în fața baronilor și a structurilor din umbră ale fostei Securități, ne-am vândut sufletul unei propagande globaliste ieftine, care justifică părăsirea țării, transformă cetățeanul în consumator și grăbește lepădarea oamenilor simpli de cuvintele lui Iisus.

E timpul să ne trezim din letargie, să îngropăm neputința și să ne revenim în fire. România nu-i doar o amintire, ci și un proiect ambițios.