Ce ne aşteaptă în 2019?

Autor: Alin Seserman

2018 a fost un an al răfuielilor de tot felul în plan politic, fără să fi fost presărat de evenimente care să marcheze în vreun fel politica naţională. Liviu Dragnea a administrat PSD şi într-un fel şi România.Din perspectiva politică anul 2018 seamănă cu anul 2003, când Năstase deţinea puterea absolută. Din perspectiva economică 2018 seamănă destul de bine cu anul 2008,când s-a făcut cea mai mare risipă din istoria României. Şi atunci creşterea economică dădea pe dinafară, dar nu s-a construit nimic. Nicio autostradă, niciun spital, iar oamenii au avut impresia că trăiesc fericiţi fiindcă şi-au luat bani din bancă şi şi-au cumpărat de toate, inclusiv vacanţe. În 2009 şi 2010 au fost supăraţi fiindcă trebuiau au avut de plătit ratele la cumpărături. Prăbuşirea imobiliară a dus la prăbuşirea economică, iar noi am fost total nepregătiţi. Bani puţini, rate mari, iar consecinţele le-am trăit cu vârf şi îndesat când criza economică a acoperit ţara.

Justiţia a fost motorul retoricii în 2018. Opoziţia dar şi puterea au făcut din justiţie centrul atenţiei. A fost mai sărac în evenimente ca în 2017, când PNL şi-a ales preşedintele, Ponta a fost exclus din partid, Nicuşor Dan şi Daniel Constantin au plecat din funcţiile de preşedinte, iar premierul Grindeanu a fost schimbat din funcţia de premier. Tot în 2017 PSD a luat decizia schimbării premierului Tudose, Dăncilă fiind aleasă în ianuarie anul acesta. În 2018 a apărut partidul condus de Dacian Cioloş şi au avut loc marile manifestaţii de stradă, care au culminat în 10 august.

Confruntarile politice 2019 sunt extrem de importante, fiind în joc viitorul partidelor şi a unor lideri politici. Probabil că liniştit e doar Liviu Dragnea din această perspectivă, deoarece atât el cât şi PSD sunt interesaţi doar de guvernare.  Retorica PSD din ultimul timp arată că partidului îi convine să guverneze cu un preşedinte al opoziţiei. PSD trimite zilnic săgeţi cu lucruri imaginare către populaţie, însă cu mare impact electoral. Ei nu sunt lăsaţi să guverneze de statul paralel, de Klaus Iohannis, iar străinii au ocupat România, iar ei încearcă să ne apere de aceşti cotropitori moderni. PSD vrea perpetuarea la guvernare. E tot ce vor membrii lor de partid.

Cele mai importante eveniment pentru Romania sunt alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului şi  europarlamentare din luna mai.

Ultimele sondaje arată o scădere a PSD, însă în sondaje nu se vede capacitatea de mobilizare a partidelor, unde PSD stă foarte bine. Singurul partid care a învins PSD în europarlamentare a fost PDL în anul 2007, care avea cea mai eficientă maşinărie electorală şi care a administrat PSD-ului cele mai usturătoare înfrângeri. Alegerile din 2004, 2007, 2008 şi 2009 au fost anii când PSD a fost pus la pământ.PSD a învăţat mult din ce li s-a întâmplat.

Astăzi lucrurile sunt extrem de complicate pentru principalul partid al opoziţiei, PNL, cu toate că e compus din două partide mari. Pare că electoratul a reţinut doar episoadele negative dinistoria celor două partide. Va conta extrem, extrem de mult componenţa listei pentru europarlamentare şi capul de listă. PNL trebuie să transmită mesajul de forţă că au oameni pentru a conduce ţara, aşa cum au reuşit în marile oraşe. Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Sibiu, Alba-Iulia, Braşov, Târgu-Mureş, Suceava, sunt bunele exemple. Alianţa Vestului şi celelalte iniţiative trebuie mediatizate la maxim şi PNL poate da lovitura.

USR, PLUS, PRO România sunt la primul mare examen, iar strategia pare să se bazeze doar pe comunicarea online. Insuficient după părerea noastră, dar s-ar putea să asistăm la o deşteptare a electoratului urban şi la o prezenţă bună în marile oraşe, care ar favoriza opoziţia.Cred, totuşi, că, în premieră, prezenţa la vot în mediul urban va fi peste cea în mediul rural.

ALDE stă nefiresc de bine în toate sondajele. Cu toate că familia europeană din care face parte este poate cea mai progresistă dintre toate, ALDE este partidul cel mai antieuropean, iar reprezentanţii din PE, Norica Nicolai şi Renate Weber, sunt cele mai bune exemple pentru a arăta ipocrizia acestui partid la nivel de discurs şi acţiune publică.

PMP poate trece pragul electoral dacă lista o va conduce Traian Băsescu. Experienţa politică şi poziţionarea din ultimul timp al fostului preşedinte arată o reapropiere faţă de un anumit electorat care apreciază ceea ce spune, mai ales, fostul preşedinte.

Alegerile prezidenţiale sunt cele mai aşteptate de opinia publică. La prezidenţiale e participare mare la urne. Prima şansă aparţine actualului preşedinte, Klaus Iohannis. Iohannis încheie un mandat în forţă, tema justiţiei va atinge punctul culminant în 2019, iar Summitul care se va ţine la Sibiu, îi va conferi actualului preşedinte un start perfect pentru campania electorală. În cele trei decenii de libertate, Transilvania a dat preşedintele ţării (cu excepţia lui Iliescu), iar acum PSD este cel mai jos nivel de încredere în Transilvania. Liviu Dragnea este la o cotă de 5% în încrederea ardelenilor. PSD şi ALDE nu au un candidat în acest moment şi nu cred că personalităţile din Transilvania ca Ioan Aurel Pop sau Vasile Dîncu ar accepta oferta PSD.

E importantă capacitatea de mobilizare a USR-PLUS pentru aceste alegeri, fiindcă vor da încredere (sau nu) membrilor şi simpatizanţilor lor, pentru a intra în competiţia pentru alegerile locale de anul viitor. La europarlamentare lucrurile sunt mai simple. Ai o listă de 40 de persoane, comunicare online şi pe televiziuni şi cu o mână de oameni în fiecare judeţ, te descurci, dar să ai zeci de mii de candidaţi pentru alegeri de consilieri şi primari e treabă complicată. Sunt multe comune unde nimeni nu vrea să candidaze împotriva primarului în funcţie. În micile comunităţi nu e democraţie. Acolo baronii fac ce vor, ameninţă oamenii. De la fermier până la profesor toată lumea e timorată. PSD e un partid abuziv, care răspândeşte teroarea în multe comunităţi. Rămâne să vedem strategia pentru prezidenţiale. Un scor important la prezidenţiale ar consolida politic cele doua partide.

Aşadar în câteva zile începe anul politic 2019. România va deţine preşedinţia UE în prima jumătate a anului, iar campania electorală va începe neoficial la început de februarie. Va fi cel puţin interesant!

 

 

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.