Cea mai veche fabrică din România își închide porțile

Fabrica de hârtie „Letea“ din Bacău a anunțat, joi, că intenționează să își scoată la vânzare, în toamnă, ultimele clădiri, terenuri și mașini. Este una dintre cele mai vechi întreprinderi din România, decizia înființării sale fiind luată acum 140 de ani, pe 11 decembrie 1878, de guvernul condus de Ion C. Brătianu.

Mihail Kogălniceanu, Ion Ionescu de la Brad, Bogdan Petriceicu Haşdeu, A.D. Xenopol, Ion. C. Brătianu s-au aflat printre promotorii înfiinţării fabricii care urma să scrie istorie economică în următoarea 100 de ani.

Înfiinţarea fabricii Letea din Bacău a fost decisă imediat după câştigarea independenţei României, fiind considerată drept una dintre primele măsuri pentru crearea unei industrii naţionale, care să nu mai depindă de importuri.

Fabrica de hârtie „Letea“ din Bacău, cea mai mare din estul Europei, avea să aibă o istorie plină de suişuri şi coborâşuri. Timp de un secol, a fost cel mai mare furnizor de hârtie de ziar şi produse de papetărie din ţară. A trecut prin naţionalizarea de după 1945, a cunoscut o retehnologizare masivă în anii comunismului, iar după Revoluţie, în 2003, a fost privatizată, ajungând în posesia fostului primar Dumitru Sechelariu.

În 2011, fabrica a intrat în faliment, iar de atunci se încearcă salvarea unității.

După doi ani şi jumătate de încercări de vânzare a societăţii în întregul ei, lichidatorul judiciar Sierra Quadrant, unul dintre principalii jucători din piaţa insolvenţei din România, a luat decizia de a încerca o altă strategie, menită să relanzeze activitatea economică în zonă, scrie capital.ro.

43 de milioane de lei a fost preţul de pornire la ultima licitaţie propusă de Sierra Quadrant, în septembrie anul trecut. A fost un singur investitor interesat să preia întreaga afacere. ,,Intenţionăm să dezmembrăm cele 30 de hectare ale societăţii Letea Bacău, inclusiv clădirile şi utilajele rămase, şi să alcătuim active imobiliare separate. Există discuţii pentru identificarea unor terenuri şi clădiri care să fie preluate de diverşi investitori şi care să relanseze activitatea economică’, spune Florin Dragomir, asociat coordonator al Sierra Quadrant.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.