OPINII

Cei din linia întâi

Oamenilor de la Spitalul Municipal, care îmbracă în aceste zile combinezoanele de protecție când tratează pacienții, le mulțumesc! Ei formează cele 6 linii medicale de apărare a județului Bihor, toate cazurile suspecte de coronavirus urmând să fie gestionate de ei în clădirea cu 400 de paturi din Rogerius.

În prima linie, la parter, sunt oamenii de la UPU, coordonați de dr. Hadrian Borcea. Ei preiau și triază pacienții.
În a doua linie sunt medicii și asistentele de pe secția dr. Andrei Csep. Ei preiau cazurile suspecte și le gestionează până sunt confirmate pozitiv sau negativ.
A treia linie, foarte importantă, este echipa ce asigură funcționarea laboratorului Covid, sub coordonarea dr. Natalia Zaporojan. Ei fac analizele și comunică pe secții rezultatul acestora.
A patra linie e formată din medicii și asistentele de pe secția condusă de dr. Mirela Indrieş. Preiau cazurile care au fost confirmate pozitiv.
A cincea linie e formată din medicii și asistentele de pe secția de pneumologie condusă de dr. Andrada Florian. Cazurile care vor avea probleme de respirație severe vor fi preluate pe această secție.
A șasea linie este secția de terapie intensivă, condusă de dr. Adriana Dobrescu. Echipa de la ATI are la dispoziție 25 de paturi, cu toate dotările, pentru a-i prelua pe pacienții în stare gravă.
Vor fi alături de ei pentru a-i sprijini medici și asistente de la celelalte secții ale spitalului.

În fața necunoscutului e omenește să ai un sentiment de nesiguranță. În fața acestui virus mulți suntem îngrijorați, dacă nu pentru noi, atunci pentru părinții și bunicii noștri.
Însă cei curajoși înfruntă greutățile. Am încredere în echipele de medici și asistenți din spitalele noastre. În aceste zile, oamenii curajoși în combinezoane sunt în linia întâi. Le sunt recunoscător și îi asigur că facem tot ce depinde de noi pentru a le asigura dotările necesare: măști, combinezoane etc.

În combinezoane vor fi cam 300 de medici și asistenți. Ei vor trebui să facă faţă „bombardamentului” cu coronavirus care vine peste cei 600.000 de bihoreni. Îmi vin în minte cuvintele lui Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, referindu-se la piloții militari care au reușit să oprească puternica flotă aeriană germană în bătălia Angliei: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult atâtor de puțini”. Dumnezeu să-i aibă în pază!

Ilie Bolojan, primar Oradea.