ACTUALITATE

Cel mai grav accident al anului a avut loc în această dimineaţă. 9 persoane au murit pe loc

În jurul orei 05.00, pe DN 2 A, sat Sf. Gheorghe, com. Balaciu a avut loc un grav accident rutier între un microbuz și un tir.

Încă din primele informatii furnizate de apelantul la 112, s-a comunicat că este vorba de un număr mare de victime, sens in care a fost activat imediat Planul Rosu de Interventie la nivelul judetului Ialomița.

La fața locului au acționat de urgență peste 40 de pompieri, paramedici SMURD și personal medical SAJ cu 19 autospeciale și ambulanțe.

Astfel, la nivelul județului Ialomița au fost alertate: 3 echipaje de prim-ajutor SMURD și 7 echipaje medicale SAJ, 2 autospeciale pentru victime multiple, 2 descarcerări și 3 autospeciale de stingere.

De asemenea, de la ISU București-Ilfov au fost dislocate în sprijin – 1 ambulanță de prim-ajutor SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple.

După realizarea intervenției integrate pentru descarcerarea persoanelor din microbuz și acordarea asistenței medicale, au rezultat 18 victime, dintre care 9 decedate (șoferul tirului și 8 din microbuz) și 9 transportate de urgență la spital:
– 3 la Spitalul Slobozia (conștiente);
– 1 la Spitalul Urziceni (stop cardio-respirator);
– 5 către Spitalele Bagdasar si Floareasca din București (toate conștiente).

Foto: ISU Ialomița