ACTUALITATE

Centenarul Unirii sărbătorit printr-un show aviatic și demonstrații de luptă la Prundu Bîrgăului

A doua zi de Rusalii, la Prundu Bîrgăului s-a desfășurat primul mare eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. Prima parte a evenimentului a fost susținută de militarii Armatei României care au defilat, au exersat demonstrații de luptă, au survolat cerul cu elicoptere și avioane MIG Lancer și au organizat o expoziție de tehnică militară.

Contribuția militarilor la Centenarul Unirii de pe Valea Bîrgăului a fost întregită de concertul de fanfară susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița. Alături de militarii de la Brigada 81 Mecanizată ,,Grigore Bălan” Bistrița, la activități au participat și militari de la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii (jud. Cluj).

În partea a doua a manifestării a avut loc un spectacol de muzică populară susținut de Ansamblul Profesionist ,,Dor Românesc” și îndrăgiți artiști de muzică populară.