ECONOMIC

CFR Călători pune în vânzare bilete la trenurile pe rute interne cu reducere de preţ de 45%

Oferta este valabilă în cadrul Târgului de Turism de la Romexpo, dar şi în gările din ţară, cu valabilitate până la 23 martie.

În fiecare lună capacitatea de transport a operatorului feroviar de stat va creşte cu aproximativ 2000 de locuri prin repararea şi modernizarea a 30-40 de vagoane.

În acest fel, până la finalul anului, de la 850 de vagoane în prezent, parcul activ de material rulant va ajunge la peste 1000 de unităţi.

În plus, compania vrea să implementeze un program în premieră numit ,,CFR Călători renaşte” prin care a cerut 250 de milioane de lei de la guvern, a explicat Dan Costescu, directorul General al societăţii:

Dan Costescu: Cu acești bani putem într-adevăr să obținem ceea ce ne-am propus și uitându-mă la modul cum suntem percepuți în ultimele săptămâni, unde s-au văzut niște lucruri concrete, am speranța că și guvernul va considera că se schimbă lucruri și că acesta va fi unul din cele mai bune locuri în care să dea acești 250 de milioane pentru că se vor vedea imediat în vagoane noi modernizate pentru oameni.