EDUCAŢIE/CULTURĂ

Cine a fost Simion Mehedinţi – întemeietorul geografiei române moderne ?

Simion Mehedinţi este una dintre cele mai reprezentative personalităţi ştiinţifice şi culturale ale ţării, cu rol important în dezvoltarea gândirii geografice și geopolitice în România, întemeietorul georgrafiei române moderne.

Simion Mehedinți s-a născut la 16 octombrie 1868, la Soveja, însă naşterea sa a fost declarată oficial două zile mai târziu.

A absolvit primele trei clase la Soveja, apoi, următoarele două clase le-a urmat la Vidra „unde se adunau copiii fruntaşilor din toată Vrancea”.

A urmat, apoi, timp de 4 ani, Seminarul de la Roman, apoi un an la Seminarul Central de la Bucureşti, un alt an la Liceul „Unirea” din Focşani şi alţi trei ani la Colegiul „Sfântu Sava” din Bucureşti. După încheierea liceului a primit o bursă la Seminarul Normal Superior, unde Simion Mehedinţi a avut norocul de a întâlni doi mari profesori, Titu Maiorescu şi Alexandru Odobescu, personalităţi care îi vor marca întreaga viaţă. Maiorescu i-a influenţat decisiv dragostea pentru profesorat, ataşamentul faţă de tineri şi pasiunea excursiilor, concretizată în celebrele Congrese de peste ani ale profesorilor de geografie (1904-1942), iar Odobescu i-a consolidat înclinaţia către frumos şi orientarea spre geografie, şi l-a recomandat pentru o bursă oferită de Societatea Geografică Română.

În perioada 1889-1892, a parcurs studiile universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie, unde Simion va desfăşura o prodigioasă activitate de organizare a studenţilor în cadrul „Ligii pentru unitatea culturală a românilor”, înfiinţată la 24 ianuarie 1891. Cel mai semnificativ aspect al activităţii de aici îl reprezentau conferinţele susţinute de Mehedinţi, alături de alte personalităţi ale vieţii noastre culturale precum V. A. Urechia, B. Şt. Delavrancea, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga şi alţii, prin care au evidenţiat continuitatea şi unitatea poporului român. În aceastaă direcţie milita şi „Memoriul studenţilor universitari români privitor la situaţiunea românilor din Transilvania şi Ungaria”, realizat de către Mehedinţi împreună cu P. P. Negulescu, tradus în limba franceză, multiplicat în 13.000 de exemplare şi difuzat în întreaga Europă, un demers care avea să irite peste măsură guvernul de la Budapesta.

După absolvirea examenului de licenţă, cu calificativul Magna cum laude şi la îndemnul lui Odobescu, Mehedinţi obţine, de la Societatea Română de Geografie, o bursă pentru a studia geografia la Paris.

În 1893, el ajunge în Franţa, unde se avântă cu acelaşi elan şi în activitatea de instruire pe tărâmul geografiei, însă, fiindcă la Sorbona se predau cursuri de geografie regională – geografia coloniilor franceze – Mehedinţi ajunge la École Normale Supérieure, unde erau primiţi cei mai aleşi tineri francezi destinaţi carierelor intelectuale.

În anul 1896 este cuprins de surmenaj, revine pentru o perioadă în ţară, pentru a preda limba germană la Liceul Naţional din Iaşi, apoi revine la Leipzig pentru finalizarea tezei de doctorat, obţinând diploma de doctor în filosofie (specialitatea geografică), cu calificativul „suma cum laude”.

Mehedinţi revine în ţară, la Facultatea de Litere din București, la prima catedră de geografie înființată în România, în mai 1900, iar la 3 noiembrie 1900 predă primul curs universitar de geografie, moment care a reprezentat actul de naştere al acestei ştiinţe în ţara noastră.

În anul 1902, Simion Mehedinţi se căsătoreşte cu Maria Cicei, fiica unui mocan din Ardeal, ei având doi copii: Maria-Simona (n. 1903) şi Emil (n. 1905). Casa familiei se afla în Bucureşti, în Str. Dimitrie Racoviţă nr. 12, aici aveau loc întâlnirile „Junimii” şi tot aici, peste ani, avea să se instaleze sediul Institutului Geografic Român.

În ianuarie 1907, Simion Mehedinţi devenea directorul revistei „Convorbiri literare”, în anul 1908 devenea membru corespondent al Academiei Române, la 14 septembrie 1914, este ales director al „Duminecii poporului”, iar în anul 1915, Mehedinţi a devenit membru plin al Academiei Române, dar, din cauza războiului, şi-a rostit Discursul de recepţie la Academia Română, cu tema „Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca şi uneltele sale”, abia la 6 iunie 1920.

În anul Marii Uniri – 1918 – în perioada martie-octombrie, a fost ministru al instrucţiunii şi cultelor în Guvernul Marghiloman, mandat în timpul căruia a trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, două legi ale învăţământului – Legea eforiilor şcolare şi Legea şcolilor pregătitoare şi a seminariilor normale – , prin care a urmărit reformarea învăţământului rural. După încheierea mandatului, profesorul Mehedinţi a dorit să-şi continue activitatea didactică şi ştiinţifică şi să rămână departe de activităţile politice.

În perioada 1946-1950 a locuit într-o singură cameră, pe Strada Berzei nr. 47, în casa lui C.C. Giurescu, însă, la 30 iunie 1950, după arestarea lui Giurescu, casa familiei acestuia a fost confiscată, familia a fost evacuată împreună cu familia Mehedinţi şi toţi au fost duşi într-un ghetou plin de ploşniţe din Strada Alexandru Moruzi nr. 27. Ulterior, prin grija părintelui Balaur, devenit şi duhovnicul savantului, Mehedinţi s-a mutat în casa parohială a Bisericii Mavrogheni, unde a locuit până în anul 1957, când a reintrat în posesia casei familiei care fusese confiscată, fără a primi, însă, înapoi niciun alt bun din averea inestimabilă a familiei.

Simion Mehedinţi a trecut la Domnul la 14 decembrie 1962, la București, într-un anonimat total, la vârsta de 96 de ani.

Treptat, valoarea operei sale a fost redescoperită, mai întâi a celei cu caracter strict geografic, apoi şi a celeilalte.

Talentul său scriitoricesc, manifestat în toate mediile culturale româneşti, îl îndreaptă pe savantul polivalent şi spre scrierile religioase, cu o dăruire exemplară izvorâtă din sufletul său de smerit creştin ortodox. Profesorul Simion Mehedinţi a lăsat Bisericii Neamului lucrări valoroase în care a făcut precizări istorice şi geografice şi a dovedit o foarte bună cunoaştere a Sfintei Scripturi, fiind un demn continuator al familiei sale, în care credinţa a reprezentat stare de spirit, mod de viaţă şi profesiune.

Omul de ştiinţă trata Pământul ca pe „casa de educaţie neamului omenesc”, Mehedinţi fiind preocupat permanent de valoarea educativă a ştiinţei, în general, şi a geografiei, în special, a menirii omului de ştiinţă care, prin meditaţia sa liniştită, înlocuieşte inconştienţa şi aiureala plebei nepolitice şi politice, veghind interesele superioare ale omenirii” şi la dezvoltarea permanentă a poporului din care face parte…