Sunt sute şi mii de postări şi comentarii care ne spun, ne amintesc mereu, că anumiţi creştini, ortodocşi sau de altă religie, nu ţin cont de învăţăturile biblice, creştine, că mint şi fură şi că îşi bat nevestele. Îmi pare rău dar acei oameni nu sunt creştini. Doar spun că sunt, dar nu sunt. Nu ești ce zici, ci te definești prin ce faci. Nici liberal nu eşti doar dacă spui. Eşti liberal sau democrat prin ce faci, nu dacă strigi pe străzi și pe Facebook. Nici patriot nu ești decât dacă faci concret niște lucruri și ai un comportament anume, nu dacă zbieri pe internet și îți iei steagul după tine prin parc. Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, spunea Corneliu Coposu, cel care a fost unul dintre pilonii democrației creștine europene.
Dacă lovești femei și înjuri pe stradă nu ești creștin, ești altceva.
O astfel de persoană poate deveni om al bisericii creștine sau un bun creștin, dar pentru asta trebuie în primul să își recunoască faptele, să le regrete și să nu facă altele ca înainte.
Așadar toate aceste postări sau editoriale despre familia tradițională care ne descriu în detaliu despre bărbatul agresiv și despre altele de acest gen, nu-și au locul atunci când le lipim intenționat de credința creștină, iar ca a o paranteză sunt tot mai slăbuțe și obositoare până la urmă, Creștinismul este despre iubirea față de aproape în primul rând, apoi este despre solidaritate și bună creștere. Nici măcar afișarea ostentativă că mergi la biserică nu e ceva specific pentru credința creștină, fiindcă ea susține smerenia și curățenia sufletească, nu mândria de sine, care e unul dintre păcatele mari.
Așadar e și un mare păcat să încercăm să le sucim mințile unora prin comparații complet neadecvate și neadevărate până la urmă și mai mult decât atât: unii au impresia că fac ei nu știu ce bine că arată altora diverse spețe izolate cu trimitere spre creștini, dar rezultatul e unul singur și e rău. Nu e nimic în asta bun, e doar rău pentru toată lumea. Nu văd de ce unii revarsă atâta ură când modelele noastre sunt Iisus, a cărei viață a fost fără de păcat și care a inspirat întreaga construcție a civilizației occidentale care are în centru binele comun și pacea și Ioan Botezătorul, a cărei zi o cinstim astăzi și care a fost o întruchipare a smereniei, iar ei au promovat doar milostenia, dreptatea și binele.
O zi binecuvântată!
Alin Seserman