OPINII

Cine e mârlanul adevărat?

Șmecherul care se crede domn, atunci când te minte-n față. E pasagerul care, într-un tren arhiplin ce străbate Valea Prahovei, adică într-un vagon sufocat de tineri nerăbdători, bătrâni obosiți, turiști blazați sau navetiști obligați să stea în picioare, decide să–și plaseze grăsimea dorsală pe două locuri.
Întrebat dacă are cumva două bilete pentru o singură călătorie, ipochimenul refuză să-ți prezinte dovada. De ce? Niciun alt pasager n-are dreptul să-l deranjeze, ci — vezi Doamne! — numai controlorul…
După o oră de mers către destinație, în vagonul supraaglomerat, pe culoarul unde nu poți arunca un ac din pricina bagajelor și a hainelor atârnate, apare și reprezentatul companiei de transport.
Mârlanul cu fundul mare se face pisicuț și admite că el, de fapt, n-are două bilete și nici măcar unul. Cere prompt, zâmbitor, un tichet valid pentru a călători și el legal pe ruta aleasă. Admonestat, mârlanul înfoiat nu primește lecții de la nimeni (deci nici de la mine).
Din nefericire, unii „șmecheri” aleg să practice fenta de față chiar și cu nevasta sau copiii. Mârlanii (obsedați de avantaje nemeritate) au inundat spațiul public, administrațiile centrale sau locale, dar și ministerele, agențiile sau organizațiile politice.
Sunt toți acei indivizi care se pensionează la 42 ani, asta după ce-au tocat numai frunze la câini într-un obscur birou milițienesc. Boala lor? Parazitismul. Slăbiciunea fatală? Misecuvenismul. Confruntat cu enormitatea micimii lui sufletești, șmecherul recurge la formula: „e imoral, dar legal.”
Mihai Neamțu