In mod interesant a dispărut de pe radare preocuparea vizibila cu “dezinformarea”, “fake news” și “fact checking”. Ea continua să existe într-o manieră foarte agresivă si este în continuare instituționalizată si foarte bine finanțată la nivel global dar intr-o maniera mai discretă. Se desfasoara in continuare sub radarul public, pe tacute.
La o privire mai atentă, preocuparea aceasta de a crea instituții și structuri paralele care verifică și certifică Adevărul este totusi, sa recunoastem, absolut bizară:
In realitate, există deja instituții tradiționale și organizații tradiționale și profesiuni tradiționale care in mod normal s-au ocupat și se pot ocupa în continuare de tot ceea ce e necesar ca in arena publică fluxul informațional și calitatea epistemică a informațiilor publice să fie menținute între parametri realiști. De ce am incapacita aceste institutii (edcationale, mediatice, profesionale etc) doar ca apoi sa creem altele netransparente, ideologice si neprofesionsite care sa supervizeze totul dintr-o postura discretionara si de cenzura?
In plus: Cine sunt oamenii care se ocupă de această sarcină senzațională și anume de a stabili adevărul si factologia publică pe baza de cenzura si meta-cenzura? Cum sunt legate aceste structuri amorfe, netransparente de mecanismele de responsabilizare politica-democratica, legala si constitutionala?
Si cine pana la urma sunt acesti super oameni, super compententi in a stabili pentru noi toti care e Adevarul? Cum te pregătești ca să ajungi în această poziție? Cine selectează și pe ce bază are loc procesul de selecție? Care este conținutul professional al portofoliului acestor indivizi carora le e pusa in brate cea mai grea si importanta functie epistemica intr-un sistem democratic?!
In mod normal oamenii astia ar trebui sa fie super-competenti in logică, istorie, matematica, statistica, geografie, economie, psihologie, gandire critica etc.
Foarte interesant! Adică exact acele discipline si capabilitati care se află în momentul de față cel mai tare sub atacul noilor doctrine si ideologii educationale. Adica noile ideologii care cer reforma imperioasa a sistemelor educationale traditionale si care folosesc anularea ca instrument institutional preeminent.
Să recapitulăm: Pe de o parte presiunea asupra matematicii, logicii, istoriei, geografiei etc. așa cum sunt ele prezentate și predate tradițional de zeci de generații, etichetate cu toate sabloanele si stigmatizarile anulante posibile venite din noile ideologii.
Datorită acestui proces prin care noile generații sunt văduvite de cunoștințe elementare si de capacitatea de gandire logica si critica, se consideră că acestea sunt mai vulnerabile îndoctrinării și manipulărilor și propagandei. Prin urmare se decide crearea unor instituții netransparente și a unor programe și proiecte de propagandă îndoctrinare și manipulare pentru a contracara propaganda manipularea și îndoctrinarea samd samd samd. QED.
Absurd.
In fata acestei enormitati, e firesc sa ne spunem ca poate că o soluție mai realista ar fi pur și simplu ca toate aceste resurse energii și fonduri să fie orientate către educație. Pur si simplu vechea, traditionala educatie.
Pur și simplu în școlile occidentale și în școlile orientale și peste tot în lume să se predea logică, matematică, statistică, geografie, sociologie, psihologie, economie, literatura, istoria artei și a culturii după vechile și solidele standarde în care individul capătă capacități de informare și de gândire critică prin care să poată face față și să discearnă adevărul de fals, propaganda de realitate, etc.
Asadar in loc de noi institutii si programe de cenzura si manipulare in numele luptei impotriva manipularii si dezinformarii sau malinformarii, poate ca o reforma realista si reala a sistemului de educatie e necesara.
Una care sa puna disciplina si disciplinele pe prim plan si NU doctrinele si ideologiile ce instrumentalizeaza politizarea progresului sau cele mai noi linii de propaganda si activism date de la Centru. Una in care resursele nationale sa fie investite in educatie ca reusursa economica preeminenta a natiunii si ca fundament al democratiei si autoguvernarii liberale. Una in care tendinta catre infantilizarea perpetuua si crearea dependentei tinerilor sa fie inlocuita cu obiectivul autonomizarii lor si intarirea capacitatilor lor de a stapani informatia, factologia, logica, gramatica, si matematica si formele de gandire critica…
Iata o tema de meditatie in mijlocul crizei sistemului de educatie in Romania. Sa nu uitam: inca putem evita tendintele impuse, inca putem da noilor generatii capacitatea de a-si pastra autotnomia si independenta identitara, epistemica si morala. Depinde inca de noi… Fereastra se inchide dar inca mai este deschisa…
Dragoș Paul Aligica
