Cine va face reorganizarea teritorial-administrativă?


autor: Alin Seserman 

Nu mai e mult până în ziua alegerilor, însă partidele nu și-au prezentat programele de guvernare. Nu au apărut documente complete, clare, care să ne arate o direcție, o strategie de dezvoltare precisă. Zilele acestea am văzut câteva propuneri de stânga privind politica salarială, subvenții sau asistență socială și unele de dreapta din partea socialiștilor cum ar fi tăierea a peste 100 de taxe și impozite, susținerea clasei de mijloc și nelipsitul “proiect” de crearea unui milion de locuri de muncă. Așadar, cum a fost așa va fi. Populism pe pâine. Ultima trăznaie vine din partea USR care ne anunță că sărăcia va fi „complet eliminată”. Nici astăzi partidele n-au înțeles că indiferent ce au spus și au promis, schimbarea s-a realizat la fiecare ciclu de alegeri. Așadar ea s-a realizat nu pentru că alții au promis mai mult, ci pentru că ei (guvernanții), au dezamăgit atunci când au guvernat. Mi-ar plăcea să vedem doar programe realiste, realizabile, cu termene clare, iar dacă un partid are în vedere să realizeze doar treizeci de km de autostradă să spună lucrul acesta fără frică electorală.

Multe inițiative și idei bune au fost omorâte repede prin modalitatea lansării lor în spațiul public. Absența dezbaterii serioase (de care nu numai politicienii sunt vinovați) sau a momentului prost ales, au făcut ca proiecte importante să rămână în uitare sau să fie amânate din motive politice sau electorale. Reorganizarea administrativă a României ar fi trebuit să fie unul din proiectele prioritare pentru dezvoltarea țării, aspect asupra căruia toată lumea a căzut de acord. Un prim pas a fost realizat în 1998 când au fost create regiunile de dezvoltare, iar de atunci subiectul nu a mai fost tratat decât la nivel de discuții, consultări cu cei implicați dar concret nu s-a mai realizat nimic. Mai mult, deciziile fostelor guverne sau autorități locale în materie de organizare teritorială au continuat procesul de fărâmițare al comunităților locale. În funcție de momentul politic, tema a ajuns câmp de luptă politică reușindu-se compromiterea ideii. Show-urile televizate au scos la suprafață cele mai politicianiste, trăznite și mai prostești teorii ale politicienilor. S-a vorbit de unguri, de faptul că un cetățean va trebui să meargă sute de kilometri pentru a-și face buletinul, despre cum se vor numi, despre ce baroni urmează să le conducă, despre alegerea capitalei fiecărei regiuni și despre multe alte lucruri care nu erau de esența proiectului. Punctul culminant a fost atins în 2011 când majoritatea filialelor județene ale PSD au decis organizarea de referendumuri împotriva regionalizării.

 “Sunteti de acord cu inițiativa președintelui țării, Traian Băsescu, de a desființa județul Maramureș?” Așa suna întrebarea la care trebuiau să răspundă cetățenii maramureșeni. Constanţa a organizat primul referendum pentru că județul să nu fie „desfiinţat”, însă participarea nu a fost suficient de mare pentru a fi validat. Oricum indiferent de rezultat, lucrurile ar fi rămas la fel. Celelalte decizii luate în Vrancea și în alte județe, careau avut hotărâri în acest sens, au fost stopate în ultimul moment.

Actuala organizare administrativă a fost gândită şi promovată în 1968. Ea răspundea dorinţelor celor care conduceau ţara atunci. Astăzi nu se mai potriveşte cu ceea ce se întâmplă, nu numai pentru că avem un consum mare de resurse financiare, ci și din alte rațiuni. Pe de o parte avem foarte multe primării, raportat la numărul de locuitori și la posibilitățile acestora, iar pe de altă parte avem consiliile județene fără atribuții concrete. În fapt conducerile acestor consilii exercită un control al resurselor și o intermediere a alocărilor de fonduri de la bugetul de stat către comunitățile locale. În rest, oficial, instituția are atribuții de coordonarea unor instituții, respectiv muzee, biblioteci, școli speciale, spitale. Concret, aceste instituții se administrează singure dacă au asigurată finanțarea de la bugetul de stat sau dacă aparțin de primării (cum ar fi normal) de la bugetul local.

În acești douăzeci și șase de ani, județele au fost permanent la mâna unor baroni locali, care au condus cu mână forte aceste teritorii. Ei au decis cine primește și cine nu primește bani, iar implicațiile negative au fost și sunt greu de evaluat. În al doilea rând, conducătorii acestor județe au influențat în permanență deciziile guvernelor, care, prin alocările de fonduri,au generat mult arbitrariu și haos. Nu de puține ori lucrările începute într-o comunitate într-un mandat, au fost lăsate în paragină, dacă la conducerea județului s-a produs o schimbare politică. Sigur că noile guvernări au “corectat” deciziile anterioare, care au furnizat alte nedreptăți (în 2008, judeţul Suceava, aflat în inundaţii, a primit 5 milioane lei, iar Teleorman, fără a avea probleme majore a primit 100 milioane). Proiectele unor oameni politici cu viziune pentru țară nu au rezistat în fața intereselor de partid. În loc să dăm competențe primăriilor și regiunilor, s-a mers pe întărirea poziției de președinte de consiliu județean, consolidându-se un sistem de putere personal în dauna instituțiilor.

 Cum alocările au fost haotice, unii primari cu pile mari, nu au mai știut ce să facă cu banii. Așa am ajuns să avem investiții gen săli de sport în sate fără copii (nu mai funcționează acest “program” fiindcă sălile sunt folosite doar la nunţi şi botezuri), bazine şi piscine în localităţi fără apă şi canal, amenajarea de spaţii verzi în comune aflate lângă pădure și altele. Toate astea în condițiile în care aproape două treimi dintre comunele țării nu se susțin financiar din resurse proprii. Adică nu au bani din încasări locale nici măcar pentru iluminatul public și plata salariilor angajațiilor. Majoritatea primăriilor nu au obiectul muncii, iar miile de angajați nu se justifică. Ce se poate întâmpla într-o comună cu 200 de familii? O administrație cu zeci de angajați trebuie să deservească cel puțin zece mii de cetățeni.

De la stânga la dreapta, majoritatea politicenilor au învățat un singur lucru. Că Polonia este un model de succes în privința reformei administrative și că utilizează foarte eficient banii europeni pe regiuni. Oameni buni, Polonia are jumătate din numărul de primării pe care îl are România și nu au 40 de județe ci 16 regiuni cu milioane de locuitori. Ca alte țări europene dezvoltate. Asta în condițiile în care populația lor este de 38 de milioane de locuitori. Și totuși de ce lucrurile nu se mișcă? Poate se știe faptul că două guverne au picat în Polonia în urma implementării proiectului. Să fie acesta motivul? Atât primarii cât și președinții consiliilor județene exercită permanent o presiune asupra  parlamentarilor pentru a se asigura că lucrurile vor rămâne neschimbate. Cercul este vicios fiindcă cei din urmă ajung să fie pe listele de partid cu sprijinul celor din teritoriu, majoritatea parlamentarilor fiind sub controlul celor care controlează administrația locală.

 În momentul de faţă, majoritatea judeţelor nu îşi pot finanţa proiecte mari, cum ar fi un domeniu schiabil, așa cum sunt în țări precum Austria, iar apariţiile unor intenţii locale megalomane în domeniu duc la improvizaţii şi la risipă de bani. Același lucru se întâmplă în privința parcurilor industriale, care au fost construite fără a avea la bază studii de impact și care au rămas goale. Totodată multe locuri sau clădiri, monumente, aflate în subordinea județelor s-au degradat din lipsă de fonduri. Nefiind niciun fel de sincronizare, un consiliu judeţean îşi reabilitează drumul de la nord la sud-est, iar vecinul său de la est la vest.

 O regiune își va stabili mult mai bine prioritățile și va decide mult mai bine dacă și unde va realiza un spital, un stadion. Va hotărî dacă are nevoie de elicoptere SMURD și ce zone cu resurse naturale va finanța cu prioritate. Astfel regiunea care e de fapt o asociere a 5-6 judeţe într-o singură decizie, va putea susţine mult mai eficient proiecte de interes general. Sigur că va dispărea controlul politic asupra primarilor, va fi diminuată “recompensa” cu posturi în administraţie după alegeri, fiindcă vor fi mai puţine. Va fi redusă  birocraţia  şi corupţia. Dar nu văd o problemă în acest sens.

 Cum se justifică existența unui consiliu județean? Nu are atribuții pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor, nu are resurse. Fondurile de echilibrare bugetară se pot acorda direct de la guvern fără intermediari, după criterii obiective (suprafaţă, populaţie) iar bibliotecile județene și muzeele n-au nevoie de coordonatori politici. În ce privește comunitățile locale, cu cât e populaţia mai mare într-o comunitate cu atât controlul votului este mai mic. Cade controlul baronilor asupra primărilor. Fiind un număr foarte mare de primării direct dependente de bugetul de stat, controlul baronilor de sus în jos este foarte eficient. Eşti cu noi, primeşti bani. Dacă din patru primării vom forma una singură, iar rolul consiliilor județene va fi preluat de opt sau zece regiuni vom putea vorbi despre eficiență. Sutele de milioane de euro obținute prin aplicarea unei astfel de formule, folosiți eficient în investițiile publice, vor genera noi locuri de muncă, iar statul nu va mai subvenționa locuri de muncă inutile, ci va primi bani de la firmele private pentru aceiași angajați. Banii colecţionaţi merg spre dezvoltare, iar vechii consumatori se transformă în noii producători de venituri.

Aşadar succes Alianţei Vestului

articol apărut în Evenimentul Zilei. 12. 10. 2016

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.