Biblioteca publică clujeană a parcurs mai multe etape în evoluţia ei. La 14 mai 1921 s-a deschis Biblioteca Populară, care a funcţionat pe lângă Biblioteca Universităţii „Regele Ferdinand”. La 6 septembrie 1949 a fost înfiinţată Biblioteca Municipală, devenită în august 1950 Biblioteca Centrală Regională. Din 3 martie 1968 aceasta devine Biblioteca Municipală Cluj şi, apoi, Biblioteca Judeţeană Cluj din 1974. Din anul 1992 i se atribuie numele poetului Octavian Goga.
În prezent, biblioteca are 5 puncte de servicii destinate publicului: Sediul central (clădire proprie cu 7 niveluri, din anul 2002), Filiala Kogălniceanu (1995), Filiala „Traian Brad” (1978), Filiala Zorilor (1990), Filiala Grigorescu(2018) și un Serviciu de Bibliotecă Mobilă. Instituție de cultură marcantă a urbei și a județului, biblioteca publică a reușit în cei 100 de ani de existență să atragă 1.037.664 de cititori înscriși, ce au făcut un număr de 14.675.748 de vizite la bibliotecă.
La ora actuală, prin colecțiile sale, prin serviciile și facilitățile variate oferite publicului, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” se înscrie între instituțiile reper ale municipiului Cluj-Napoca, fiind, totodată, şi o bibliotecă lider în rândul comunităţii profesionale a bibliotecilor publice româneşti. Evenimentele dedicate acestei aniversări se vor desfășura începând cu 14 mai şi până în 21 mai 2021, la toate secțiile și filialele bibliotecii.