DIN TRANSILVANIA

Cluj. Două asociații vor duce cărți în satele județului și le vor împrumuta gratuit

Asociaţia “Zi de Bine” şi asociaţia culturală “Cărţile pe Faţă” au lansat proiectul BookTruck, în cadrul căruia vor duce şi vor împrumuta gratuit cărţi în peste 20 de sate clujene care nu au o bibliotecă funcţională.

“Vacanţa a sosit, iar Asociaţia ‘Zi de Bine’, împreună cu Asociaţia Culturală ‘Cărţile pe Faţă’ pleacă la drum cu BookTruck, o bibliotecă mobilă care va împrumuta gratuit cărţi în sate din judeţul Cluj. O dubă obişnuită urmează să fie transformată radical într-o bibliotecă inedită şi prietenoasă, pentru copiii şi tinerii care vor să descopere lumea prin intermediul cărţilor. BookTruck va putea găzdui 1.000 de cărţi, care vor fi gestionate cu un soft special de bibliotecă. BookTruck va ajunge la peste 20 de comunităţi din judeţul Cluj, va sta câte o zi în fiecare sat, şi va reveni lunar pentru iubitorii de carte”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de responsabilii proiectului.

Potrivit sursei citate, vor fi organizate şi diferite activităţi educative pentru copii şi tineri.

“Pe lângă cărţi, copiii şi tinerii vor putea participa la diverse ateliere, lecturi şi activităţi interactive, şi în plus, vor afla ce înseamnă o bibliotecă vie (human library). Mai exact, persoane care activează în diverse domenii profesionale vor fi invitate să le povestească tinerilor ce înseamnă să fii medic, IT-ist, mecanic, arhitect sau actor. Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 30.000 Euro şi este asigurat de partenerii strategici ai Asociaţiei Zi de Bine”, se mai arată în comunicat.

Aceeaşi sursă menţionează că BookTruck se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor, dar că vor fi cărţi pentru toate categoriile de vârstă, iar fiecare persoană va putea să împrumute patru cărţi pe lună, pe care le va returna oricând, într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat.

“BookTruck este un proiect menit să îi ajute pe tineri să crească, să îndrăznească să viseze şi să se dezvolte prin intermediul lecturii. Astfel de experienţe le oferă tinerilor noi perspective asupra vieţii şi îi poate ajuta să îşi transforme visurile în realitate”, spun, potrivit comunicatului, fondatoarele Asociaţiei “Zi de Bine”, Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia.

Iniţiată de către Victor Miron, încă din anul 2014, Asociaţia Culturală “Cărţile pe Faţă” a pornit cu o campanie de promovare a lecturii.

“Cei care vor să contribuie pentru ca BookTruck să aibă un fond de carte şi mai generos, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau îşi pot dona ziua de naştere. Mai multe metode prin care se poate susţine această cauza pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza“, se mai menţionează în comunicat.