DIN TRANSILVANIA

Cluj-Napoca. Astăzi, 27 mai 2020, a fost semnat contractul pentru modernizarea aleilor pietonale și ciclistice pe malurile râului Someş

Astăzi, 27 mai, a fost semnat contractul privind amenajarea malurilor râului Someşul Mic, care traversează municipiul Cluj-Napoca. Acestea vor fi transformate în zone pietonale, de agrement şi cu piste pentru biciclete. Investiţia depăşeşte 35 de milioane de euro.

Primăria Cluj-Napoca a demarat un prim proiect european în valoare de circa 123.696.371 lei, echivalentul a 25,5 milioane de euro, pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii pietonale şi ciclistice pe malurile râului, zona 1 – Lunca Someşului Mic. Proiectul este finanţat cu fonduri europene şi ar urma să fie finalizat până la 30 aprilie 2023. Din întreaga valoare a proiectului, aproximativ trei sferturi reprezintă finanţare europeană, iar contribuţia proprie a Primăriei Cluj-Napoca se ridică la 34.038.247 lei. O a doua etapă, ale cărei costuri ajunge la încă 10 milioane de euro, vizează alte zone din Cluj traversate de râu.

În cadrul noului proiect, malurile Someşului vor fi transformate în zone pietonale şi de agrement. Tot aici ar urma să fie realizate şi o serie de piste pentru biciclete şi terase. În zonă ar urma să fie realizate mai multe alei, podeţe pietonale şi cicliste, iar banii vor fi utilizaţi şi pentru mobilierul urban, iluminatul public special şi pentru o serie de dotări de agreement, recreere şi sport. Nu în ultimul rând, conform proiectului, aici ar urma să se realizeze o serie de lucrări de protective vegetative şi plantări de arbori. Proiectul mai prevede o reamenajare spectaculoasă a platoului Sălii Sporturilor „Horia Demian” într-o platformă publică, adaptată în funcţie de anotimp, cu un patinoar şi târg de Crăciun sau loc de organizare de concerte.