DIN TRANSILVANIA, ECONOMIC

Cluj-Napoca. Dezbatere pe tema dezvoltării infrastructurii educaționale

Dezvoltarea infrastructurii educaționale în municipiul Cluj-Napoca a fost tema dezbaterii organizată sub cupola Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) joi, 22 octombrie 2020. Dezbaterea online, parte a procesului de elaborare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021 – 2030 a atras interesul a numeroși actori implicați în actul educațional și în cel administrativ și a generat o serie de idei menite să îmbunătățească atât infrastructura școlară, cât și actul educațional și relația profesor – elev.
Timp de 3 ore, primarul Emil Boc, fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cornel Cătoi, rectorul Universității Babeș – Bolyai, Daniel David și prorectorul aceleiași instituții, Marko Balint, inspectorul școlar general Marinela Marc, elevi și foști elevi, profesori, consilieri locali și părinți au făcut schimb de idei și au expus soluții ce pot fi implementate în Cluj-Napoca și în zona metropolitană în orizontul de timp până în 2030.
Dezbaterea a fost moderată de Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC și director de dezvoltare în Primăria Cluj-Napoca, iar reprezentanți ai Băncii Mondiale, partenerul administrației locale în elaborarea SIDU 2021-2030 au expus viziunea privind dezvoltarea educației și a infrastructurii școlare, un capitol important al viitoarei strategii.
„Investiția în educație este cea mai sigură investiție din lume pentru că nu este supusă falimentului. Nu am să mă dezic niciodată de acest lucru și cred că în Cluj-Napoca suntem pe direcția bună deoarece am investit constant în educație, iar astăzi toate școlile din municipiu au infrastructura aferentă pentru desfășurarea învățământului online. Am făcut investiții din timp, de la dotarea cu fibră optică la aparatură de specialitate. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a lansat în 14 octombrie un nou program cu impact major pe ce înseamnă calitate a vieții, educație, o Europă neutră din punct de vedere climatic, noi locuri de muncă și inovare. Este vorba despre proiectul Renovation Wave. Astăzi, clădirile sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul de energie și 30% din emisiile de gaze cu efect de seră. În acest context, noi lucrăm la Primărie de câteva luni pentru a pregăti ceea ce înseamnă Renvation Wave și, în cazul despre care vorbim acum, al școlilor, ne pregătim să profităm de această șansă oferită de Uniunea Europeană de a ne moderniza infrastructura școlară. Până în prezent, 15 școli au fost modernizate, 16 necesită modernizare, iar 4 sunt în lucru. Practic suntem undeva la jumătatea drumului, iar orizontul de timp până în 2024 trebuie să ne prindă cu proiectele realizate. În ceea ce privește grădinițele, 21 de clădiri necesită lucrări de extindere, modernizare și măsuri pentru creșterea eficienței energetice, 22 de clădiri au fost modernizate, iar 3 clădiri sunt în curs de reabilitare. Acest nou program european se potrivește astfel perfect pe profilul nostru. Am investit masiv și în ceea ce privește creșele, am triplat practic numărul de locuri, dar nu este încă suficient. Mai este nevoie ca până în 2024 să reușim să mai asigurăm 400 de locuri. Un proiect major al Clujului în ceea ce privește infrastructura educațională este de a avea un hub educațional în zona Borhanci, o zonă de dezvoltare și extensie a Clujului, care să cuprindă creșă, grădiniță, școală, liceu. Luăm în calcul un astfel de hub și în zona viitorului cartier Sopor. Dorim astfel să aducem toate facilitățile cât mai aproape de cetățean, la 20 de minute de mers pe jos, pe principiul Oraș pentru pietoni/Walkable city”, a subliniat primarul Emil Boc.
Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC și director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca a prezentat proiectele din domeniul infrastructurii educaționale deja finalizate în municpiu, precum și care este direcția pentru proiectele viitoare.
„Doresc să subliniez faptul că un concept important inclus în strategia Renovation Wave este acela de a dubla măsurile de eficiență energetică cu măsurile de digitalizare, de sisteme de senzori care să măsoare toate utilitățile, astfel încât nu doar energia să fie eficientizată. Strategia noastră presupune proiecte de modernizare complete, atât de reabilitare și extindere, dar care conțin și măsuri de eficiență energetică. Am finalizat deja o serie de astfel de proiecte finanțate din fonduri europene în câteva unități de învățământ, exemple în acest sens fiind Școala Ion Agârbiceanu, probabil cea mai modernă școală din România, cu peste 1500 de elevi, care beneficiază de condiții foarte bune, precum și liceele teoretice Mihai Eminescu și Avram Iancu. În acest moment avem în lucru 4 unități de învățământ, care cuprind un număr total de 84 de săli de clasă față de 45 câte sunt în prezent, iar numărul total de laboratoare va fi de 26 față de 15 existente. Proiectele cuprind și construirea de săli de sport moderne. În plus, urmează o serie de concursuri internaționale de soluții pentru modernzarea școlilor, primul fiind pentru modernizarea și extinderea Liceului teoretic Nicolae Bălcescu. Încercăm să integrăm programul Oraș pentru pietoni/Walkable city cu dezvoltarea acestor proiecte educaționale astfel încât în jurul școlilor să avem străzi sigure, care să faciliteze accesul pietonal și să oferim o infrastructură de calitate. Pregătim un proiect similar și pentru Colegiul Național Gheorghe Șincai, dar mergem și în cartiere. În cartierul Mănăștur pregătim un concurs de soluții cu două obiective – Colegiul de servicii în turism Napoca și Liceul cu Program Sportiv și străzile adiacente, în cartierul Zorilor propunem un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea Liceului de informatică Tiberiu Popoviciu și a străzilor adiacente, iar în Gheorgheni pentru reabilitarea şi modernizarea Liceului Teoretic Lucian Blaga și a străzilor adiacente”, a explicat Ovidiu Cîmpean.
Alte proiecte în pregătire vizează reabilitarea şi modernizarea Școlii Gimnaziale Alexandru Vaida Voevod și a străzilor adiacente cu proprietățile publice aferente; reabilitarea şi modernizarea Liceului Teoretic Victor Babeș și a străzilor adiacente; reabilitarea şi modernizarea Școlii Gimnaziale Octavian Goga, a Școlii Gimnaziale Ion Creangă, a Grădiniței Albinuța și a străzii Aleea Peana.
Fostul ministru al educației, Daniel Funeriu a subliniat importanța colaborării între diverși actori locali privind dezvoltarea infrastructurii educaționale, dar și a actului educațional.
„Este de foarte bun augur faptul ca municipiul Cluj-Napoca se gândește la îmbunătățirea infrastructurii școlare, o parte esențială din procesul educațional. Legea educației permite municipalităților să ofere și conținuturi copiilor, nu doar infrastructură. Sunt astfel o serie de măsuri ce pot fi luate la nivelul municipiului împreună cu Inspectoratul Școlar. În ceea ce privește rețeaua școlară, există posibilitatea de a gândi fuziuni pe orizontală: sunt școli care au rezultate bune și școli care au rezultate mai puțin bune. O soluție este o fuziune administrativă a acestor școli, care ar fi plasate sub o conducere performantă, iar copiii ar merge fizic în aceleași spații. Aceasta ar putea fi una dintre soluțiile pentru a scădea diferența dintre școli în ceea ce privește performanța. O idee foarte bună este acel campus educațional propus de primărie, care să integreze pe verticală toate funcțiunile, ceea ce este o componentă esențială a rețelei școlare. Ne putem imagina un lucru foarte simplu: un copil care în ultimul an de grădiniță începe să se obișnuiască cu școala, profesorii pot să comunice între ei și așa mai departe”, a expus Daniel Funeriu.
Participanții la dezbatere au discutat și despre importanța amenajării curților unităților de învățământ. În acest sens a fost prezentat și un ghid de amenajare, având la bază câteva studii de caz din municipiu.
Conceptul educației permanente, investiția pusă pe formarea continuă a profesorilor și pe nevoile elevilor au fost alte subiecte amplu dezbătute.
Prezentările făcute publice în cadrul dezbaterii de ieri pot fi consultate pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, la secțiunea Comunitate/Cetățeni/Centrul de Inovare și Imaginație Civică: https://primariaclujnapoca.ro/…/centrul-de-inovare-si…/
Întreaga dezbatere a fost transmisă live pe paginile de Facebook Municipiul Cluj-Napoca și CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică.
Aceeastă dezbatere a fost parte a proiectului ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’, finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).