DIN TRANSILVANIA

Cluj-Napoca. Două noi igienizante vor fi produse de compania Farmec

Farmec începe de astăzi producția a două noi produse igienizante pentru uz personal, pe bază de alcool 70%:
Loțiunea igienizantă pentru mâini
Gelul de igienizare pentru mâini.

Pentru distribuirea acestor produse igienizante – realizate în regim de urgenţă cu resursele existente – vor fi prioritizate solicitările pentru consumul colectiv, respectiv din partea instituțiilor publice, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19. Apoi, în funcție de stocuri, produsele vor fi distribuite și către canalele de vânzare pentru consumatorii finali.

“Farmec se află în dialog permanent cu autoritățile pentru obținerea tuturor aprobărilor și, de asemenea, cu furnizorii de materii prime, respectiv de ambalaje în vederea livrărilor și susținerii pentru producția de biocide în regim de urgență”, au subliniat producătorii clujeni.