DIN TRANSILVANIA, ECONOMIC

Cluj-Napoca, Oraș Magnet. Model de bune practici în cadrul conferinței Cities of Tomorrow

Cluj-Napoca, Oraș Magnet: Clujul, prezentat ca model de bune practici în cadrul conferinței Cities of Tomorrow/

Astăzi a avut loc a 8-a ediție a conferinței „Orașele Viitorului / Cities of Tomorrow” la panelul „Orașe magnet vs. orașe în contracție”.

Clujul este în acest moment principalul oraș magnet din țară, potrivit unui studiu de specialitate al Băncii Mondiale care arată că cei mai mulți dintre români ar dori să se relocheze în orașul nostru (15% dintre persoanele chestionate).

Profilul orașului, potențialul și capacitatea de inovare a comunității noastre, precum și politicile publice pentru creșterea calității vieții mențin Clujul atractiv și competitiv. Prioritatea administrației clujene rămâne cea legată de fructificarea avantajelor competitive oferite de către Universitățile clujene și de creșterea calității vieții prin investiții, salarii bine plătite și servicii publice de calitate pentru cetățeni.

Emil Boc: Am participat astăzi, online, în cadrul celei a 8-a ediție a conferinței „Orașele Viitorului / Cities of Tomorrow” la panelul „Orașe magnet vs. orașe în contracție”, alături de dl Ulrich Sierau, primarul orașului înfrățit Dortmund.

De asemenea, am discutat despre proiectele majore ale orașului, strategii de dezvoltare, regenerare urbană și alte teme actuale relevante pentru ceea ce înseamnă bunul mers al unei comunități urbane dezvoltate.

La panel au mai participat arh. Ilinca Păun Constantinescu și dl Marcel Ionescu-Heroiu, reprezentant al Băncii Mondiale, dialogul fiind moderat de arh. Șerban Țigănaș, secretar genaral al Uniunii Internționale a Arhitecților.