Featured, ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA, POLITICĂ, ECONOMIE

Cluj-Napoca. S-a înființat Unitatea de achiziții publice centralizate-UCA

Distribuire articol:

A fost semnat Protocolul de colaborare cu ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice) pentru înființarea și operaționalizarea UCA – Unitatea de achiziții publice centralizate în vederea înființării și operaționalizării unității de achiziții publice centralizate (UCA) la nivelul Primăriei Cluj-Napoca. În ședința Consiliului local de ieri, 15 mai, a fost aprobată forma acestui protocolul de colaborare.
​Emil Boc: Înfiinţarea UCA locale este una dintre măsurile prevăzute în Strategia Naţională în domeniul Achiziţiilor Publice, aprobată prin HG 901/2015 și implementată de ANAP, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), iar implementarea măsurii are drept rezultat încurajarea agregării cererii de produse, servicii sau lucrări între autorităţile contractante la nivel local, în cadrul unei administrații sau de către autoritățile contractante dintr-o zonă geografică cu scopul de a se obține beneficii precum:
​- economii de fonduri publice prin economii de scară ca rezultat al creșterii volumului comenzilor;
​- eficiență și reducerea costurilor administrative ale procedurilor de atribuire prin standardizarea achizițiilor;
​- o alternativă profesionistă la lipsa de cunoștințe de specialitate și la resursele neadecvate la nivelul autorităților contractante mici;
​- profesionalizarea sistemului de achiziții publice generat prin specializarea personalului de achiziții angajat la UCA.
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), în calitate de beneficiar al proiectului SIPOCA 625 „Sprijin în implementarea Strategiei Naționale în domeniul Achizițiilor Publice prin consolidarea capacității administrative a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și a autorităților contractante” oferă sprijin autorităților contractante în vederea creșterii transparenței și responsabilității sistemului de achiziții publice pentru o aplicare unitară a normelor și procedurilor de achiziții publice și reducerea neregulilor în acest domeniu.
Obiectivele specifice ale proiectului printre altele, vizează: Încurajarea agregării cererii între autoritățile contractante de la nivel local prin înființarea a minim două unități pilot de achiziții centralizate la nivel local ce are ca scop eficientizarea utilizării fondurilor publice și diseminarea importanței și a beneficiilor instituirii UCA locale.

Distribuire articol: