DIN TRANSILVANIA, ECONOMIC

Cluj. Spitalul Regional de Urgență în linie dreaptă. 305 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI)

Guvernul a aprobat, joi, 14 octombrie, un memorandum privind negocierea contractului de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Spitalului regional de Urgenţă Cluj, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.

„Avem nevoie spitale şi ele trebuie construite. Am aprobat un memorandum privind negocierea contractului de finanţare dintre România şi BEI. La semnarea acestuia şi acord de împuternicire – desemnarea ministrului Finanţelor. Contractul de finanţare este în valoare de 305 milioane euro şi are în vedere susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul regional de Urgenţă Cluj”, a declarat Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Spitalul va fi construit pe șapte niveluri – subsol, parter și cinci etaje și va deservi regiunea de nord-vest a țării. Unitatea va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde, precum și un act medical de calitate superioară. De asemenea, investiția prevede că spitalul va beneficia de un heliport și va avea 1.396 locuri de parcare.