Coaliția PNL-USR-PLUS?

Autor: Valentin Naumescu

Încep să cred tot mai mult că vor fi mari, uriaşe dificultăţi în formarea şi mai ales funcţionarea coerentă a viitoarei coaliţii de guvernare PNL-USR-PLUS! Şi nu mă refer aici doar la preconizatul „guvern de tranziţie” care se încearcă acum, ci mai ales la cel de după alegerile parlamentare de anul viitor, un guvern care ar trebui să dureze patru ani şi să fie eficient…
Pe diferite canale, ajung la mine informaţii dinspre ambii poli politici ai României Europene (PNL şi Alianţa USR-PLUS, formaţiuni pe care le cunosc destul de bine şi le simpatizez, în principiu, în comparaţie cu Axa Răului PSD-ALDE-Pro-România) şi toate aceste informaţii arată, din păcate, ce părere proastă au unii despre alţii, liberalii şi usr-plusiştii, ca să nu mai vorbim şi de „tensiunea stilistică mocnită” (s-o numim aşa, diplomatic vorbind) între USR şi PLUS…
Dacă o ţin tot aşa până în decembrie 2020, şi mai trec şi localele peste ei, cu candidaturi diferite, cele trei partide vor ajunge până la urmă să se urască reciproc la un nivel care va pune în pericol însăşi ideea dislocării PSD de la putere, la nivel central şi judeţean.
Îmi pare rău că trebuie să o spun acum, după entuziasmul votului masiv anti-Dragnea şi anti-PSD din 26 mai, dar ne aşteaptă vremuri politice teribil de grele şi de dezamăgitoare în ceea ce priveşte formarea unei majorităţi pozitive pro-europene, solide şi articulate programatic, odată ce s-a depăşit faza (necesară, de altfel) a majorităţii negative la adresa Guvernului Dăncilă…
Va fi din ce în ce mai greu să se realizeze majorităţi pozitive în parlament, la noi ca şi în alte ţări europene (Germania, Olanda, Italia, Austria, Belgia etc.). Am mai scris în ultimele luni pe tema dificultăţii în creştere de formare a coaliţiilor majoritare care susţin guvernările în Europa.
Poate nu ar fi lipsit de sens, în condiţiile populismului şi fragmentării politice în creştere din democraţiile parlamentare, să reluăm discuţia privind reforma sistemului electoral, în sensul facilitării formării majorităţilor parlamentare şi a reducerii fărâmiţării politice. Există metode clare în acest sens („învingătorul ia totul”, bonusul electoral etc.), aşa cum experţii în sisteme electorale ştiu bine la ce mă refer. Avem, ce-i drept, şi o decizie a CCR din 2012, de respingere a sistemului first-past-the-post.
În plus, formarea mai uşoară a majorităţii parlamentare de către câştigătorul alegerilor ar împinge implicit la fuziuni politice şi la reconstrucţia responsabilă a partidelor şi alianţelor mari, de peste 20-25%, reducând „bâzâiala” politică din parlament, oportunismul facţiunilor mici precum şi experimentele imature şi volatile, care ţintesc doar pragul electoral pentru ca apoi să încurce lucrurile, încercând să-şi vândă cât mai scump pielea, ba într-o parte, ba în alta. În mod normal, o democraţie articulată nu ar trebui să aibă mai mult de 4-5 partide parlamentare serioase, din care două capabile să obţină întotdeauna peste 30-35% la alegerile generale.
În felul acesta, asumarea responsabilităţii politice de către câştigătorul alegerilor va fi mult mai clară iar alegătorii vor şti peste patru ani cui să ceară socoteală. Dacă nu vom face aceste lucruri neîntârziat şi nu vom reconstrui partidele pe baze responsabile, proaspete şi oneste (nu pe populisme ieftine şi vorbe mari, fără acoperire), ne vom scufunda treptat în confuzie, idiosincrazii, oportunism, rivalităţi sectare stupide şi fără sens programatic şi mai ales în lehamite de democraţia parlamentară, aşa cum arată în prezent sondajele de opinie cu privire la credibilitatea parlamentului şi partidelor politice.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.